Pătrund cu o armată de hiene
întinse-încordate pân' la maxim
necunoscutul;
îmi prind o groază de lanterne în urechi -
în loc de cercei, imense ca un zmeu,
să văd prin ele, să-mi
Suită pe vârful de cer aburit,
tolănită-n nimicul obez și-ntr-un „când“,
mă presar pe-undeva cu-nțelesul succit,
topită-n crutoane de timp, simt că simt:
Din demon îmi crește
...
Erai atât de degajat la început, de ast' am vrut
să îmi arăți și mie cum, mi-ai arătat.
Iar eu te-am învățat să fii nebun.
...
Îmi amintesc că mai târziu am îndrăznit
puțin
Imaginează-mi nebunia...
ca pe un stroboscop interior,
care își fâlfâie luminile
pe moalele pereților
camerei corpului meu.
Piramide întregi de mișcări în neon,
și watti
Cochet fumai ca o eclipsă,
iar oamenii din juru-ți inhalau
fâșiile de nicotină de pe aripi;
Știi ce vedeau?
Exact ce văd și eu în tine:
TRÃIRE.
Tărie azi și-n veci, chiar
Eu fugeam, tu fugeai, dar curgea întreg focul
prin goluri urbane și moi;
atârna vulpi de flăcări pe lungi siluete,
iar noi degeram amândoi.
Prăjea căi și corăbii și săbii și
Am o cale-n spatele-orașului
pe care tot o umblu când sunt eu,
zăpada scrâșnește ca dintele-ntre degete,
sub ele? Înc'un eu.
Sub mine? Un alt mine;
pe care-l parfumez pe țeastă și îl
M-acopăr cu pături și corturi nervoase
corturi cu nervi și mușchi sunt oameni, au prins viață,
le-am dat;
oameni însângerați
plăpumi perne pălării
mă-ngrop
mă-nțep cu
M-am cuibărit în visul nopții,
am întrebat
„Imi împrumuți încă un zbor?“,
încet-încetișor crescu
din colțul ochiului un nor.
„Nu-ți împrumut nimic“, ai spus
„ia tot ce
Demachiată,
arăt ca o luptă.
Colțurile ochiului atârnă-n semne de-ntrebare,
mă holbam la decizii în loc să le iau.
Nasul e turtit, lat, la bază-i și mai mare,
late
și nările iritate,
Poți să te uiți la mine-n feluri mii și mii,
ca la pietrele lui Dali
din Cadaqués.
Ce-o să ochești pe fața mea
e că mi-e greu să fiu orice,
în general e greu să fii
ceva
după un
Ideea-i multă când n-o prind, o pierd
când o cuprind cu plină conștiință.
Idei sunt multe, toate, proastele
se cățără una în alta și-și sculptează
o siluetă situată-n invizibil.
Adună
Dar oamenii nu vor nevertebrate
sau paișpe mii d'elucubrații recesive,
nici kilojouli eterni de derivate;
Dă-le ceva mai mare,
cai, balene:
semantice toate,
Rozalii?
Poate.
Dar
În miez de noapte, din miez de minte mi-am dorit să fug,
din miez de mine-n dezbrăcare rece,
prin gâtul lung să evadez de parc-ar fi un coridor,
un monstrul teatru părăsit ce m-a găsit
Cu-independența coagulată,
repede repede repede
mă lipesc de om.
Greșesc de una singură, crezând
că vă cântăm la unison,
când defapt sunt
singurul punct pe hartă.
Și când mă
Omul necopt ca dorul se scufundă
în răni adânci, în lupte și nelupte.
Am doruri crunte, crunte și mărunte,
am doruri multe, mamă, multe.
Și mă ascund ca proasta-n ele,
mă țin de ele să
oameni frumoși cu excrescențe-n psihic parfumate
se ung cu orhidee și se-mbracă-n mistic
miros ca începuturi de idee, deci pericole
și artă și amor,
și nu știu încotro.
la bară-n
S-au scurs toate picăturile noastre de gălăgie
încet încet
prin trupul ei,
prin trupul ei lung de clepsidră,
prin garsoniera noastră soare ce-a apus
încet încet
cu chip acum
Luminile se-mpreunau, se fâțâiau
în linii, păsări, clipoceau
lung, apăsate ca pe
clapele de pian.
Era ușor d'imaginat,
căci Debussy cânta în locul lor,
aprins în reverii
Am cuvinte în mine:
pe foi parfumate,
bogate,
flexibile,
moi.
Dărâmate-și săruta
consistența plăcută,
urâtă și grasă
și mută.
Vorbesc tot prin mine
și nu
MG