Poezie
Stroboscop
1 min lectură·
Mediu
Imaginează-mi nebunia...
ca pe un stroboscop interior,
care își fâlfâie luminile
pe moalele pereților
camerei corpului meu.
Piramide întregi de mișcări în neon,
și watti rapizi, albi-orbiți,
schimbări steril-sacadate și
bătăi în staccato printre organe
se nasc într-un gol...
aparent obscur și mor prematur,
se comprimă-ntr-o microsecundă de viață și se proiectează
pe exterior.
Lumina vâlvaie-n fugă și e
acolo când nu e;
Și sunt acolo
când nu sunt;
Lumina e totul...
Și eu sunt.
Ea descoperă multe dezordini prin mine,
dezvelite din mâinile-i de detectiv;
prin colțuri de carne se-ascund de rușine,
le desfac, PAC! le uit și mă mint.
Asta face chiar ea, nebunia-n lumină.
Asta face nebunia nebună;
Da, mă mint,
dar lumina îmi iese afară.
Pe ochi și prin dinți.
Și pe gură.
001.002
0