Tot timpul mă grăbesc,
în loc să las melcul din mine
să-nflorească.
Mă amăgesc
tot mai tot timpul:
rămân în pat, lupii mă mușcă de sub pătură,
și tot să vă ignor.
Să fiu
„Da' stai oleacă, dom'ne, stai o țâră,
uite aici-șea o boabă de cultură:
o prună sau o țuică, trage-o dușcă,
da' ce fugi dom'ne? Cine te impușcă?“
Așa vorbea cu dânșii, așa-i bunelul
Dimineața asta mă decojește
ușor ușor
de umeri,
de trecut...
nemachiată toată goală regăsesc,
sărut
în oglindă mă doboară răsăritul galben ars
scrâșnesc mai simpatic așa defăimată
E grăbită mereu, neterminată mereu,
încearcă să fie, dar uită.
Cum e vremea, alege, sau...
inima,
așa e și ea,
ah! se schimbă mereu, ce se schimbă mereu.
Păru-i un animal ce
nu cred, nu ai, nu? stare
să te dedici unui pește alunecos
care își flutură nesiguranța ca pe-o coadă,
un suflet ce îți scapă
din lesa unui viitor preprogramat
măreț
Dar când...
e timpul să îmi iau avânt, să-ți...
șterg cu vântul din cuvânt, când spui că...
nu mai sunt ce cânt, că nu mai...
cânt în timp ce cad, că nu mai...
cad râzând;
că nu mai râd
Să-mi dai să beau pahare
de despărțire, goale
să rămână împietrite
pe carcasa mea de
inimă -
ca rădăcini înfipte în stejar,
de parcă sunt din mine,
din tristețea mea.
Dar
Partea I
Mă minți, se vede până-n epidermă:
tenu' e beat, pupila ca bomboana-n diametru
zvâcnește.
Dar nu de asta te-am adus aici.
Am vrut să-ți tai un cerc în coșul pieptului,
Nu-mi pare rău de osul meu din limbă,
nici că mă-mpiedic nu îmi pare rău.
Când văd că toată lumea-aruncă cu cuvinte,
îmi pare bine că mi-e-atât de greu.*
Stai, stai, dacă tot sunt în stare,
și-mi sunt și-n stare și în stare,
stai, stai, să-ți intru-n piele.
Dar oare pot?
Ești netedă, te conturează inceputu-n cerc:
din punctul
ce deprimant și mic și gri este să fii
doar punctul de pe i.
Eu sunt un punct pe i.
Sunt i, vorbesc prostii.
Sunt doi de i, sunt trei de i,
patru de i ar fi banal
sunt
Azi cum te simți?
Așa,
Stoarsă de inimă, cumva,
așa,
pleznită pe-o bandă rulantă
macabră,
cu mine pe buză, cu
genele moi,
mă flutură udă
pe de-alungul ei,
și
Lăsați-mă să fiu TOT
ce sunt,
le-am sâsâit cu zimți turbați,
printre dinți virtuali
dar ei aveau somnifere mari
ca un cașalot
m-am trezit a doua zi într-un Atelier,
Dar plajele nu fug, eu fug de plajă,
atrasă de-alte lumi, mereu atrasă....
Chiar mă-ntrebam acum paișpe cuvinte,
cum dracu' să sfidezi chiar marea?
O blândă Ana spunea că-i e scârbă,
Mi-a țâșnit starea din celulă
ca din robinet;
am prins-o
cu două agrafe de lună
furate din cabaret
în colțu-ți strâmb de gură...
Să vezi câte glezne,
câte bezne
se-agitau
Eu îmi închipui că te joci,
cald, rece pleci din când în când.
Așa vreau eu să cred.
Și râd, doamne cum râd când mă gonești,
ajunge fumul printre roci drepte și seci
la tine-n oase,
Ploua cu cornulețe de nisip pe plaja mea de exil.
Într-un hamac de praf, paie și vânt
mă dezechilibram ușor ca păsări verzi plutesc
într-un hamacul meu plin de destin.
Ce îmi lipsește-aici
într-o zi ca asta minunată
e normal să vreau ca sora mea să moară
deșurubată pe trotuar și detronată-n locu-n care
omuleți cretini de cretă îmi rânjesc
și rămășițe de șotron
Ceva ușor, ca o fărâmă de Colibri
se trezește undeva în peștera de tine.
Cască.
Dar deloc de dor sau de rușine, îi este bine bine,
plăcut plăcut placentă
și vast și cald ca pâine,
Acum și-n tot prezentul luminii mă supun,
Mă pescuiesc din gânduri, abrupt mă recompun
Și descompun haotic prealunga amnezie...
Eu sunt cum sunt când mă transpun complet în poezie;
După retrageri sau pierzanii cam
tadam tadam
tind să învălui capul eșecului
cu o eșarfă a esteticului
și ochii mi-i îndoi în așa fel
sss ouch
încât hidosul și hiena par amabili.
a venit cu sâni mărunți și adevărul rezemându-se pe gură mov
ca din western a boțit ușa cu călcâiul
s-a răsfirat
din pălărie îi creșteau șuvițe blonde ca o salcie
din pălărie neagră
îmi simt teatrul cum respiră
sunt o Lizuca avortată din ecran
pe marele ecran al vieții.
înseamnă că exist (?)
pe ce frecvență pe ce undă unde sunt
mă unde sunt
și m-am pierdut la
MG