Cioară

Am citit și am tot recitit, dar degeaba. În afară de câteva construcții, pe ici pe colo, care încearcă să salveze textul, părerea mea e că textul e foarte slab. În primul rând, în prima strofă, versurile nu au logică: "dimineața mă decojește de umeri", de trecut mai merge, dar oricum treaba cu decojitul a fost spusă de atâtea ori încât nu mai mișcă pe nimeni, "sărut în oglindă mă doboară răsăritul galben ars", din nou, în afară de faptul că nu transmite nimic e o exprimare cam nefericită. Mi se pare că ai vrut să scrii ceva în genul absurdului, dar din păcate nu ți-a reușit. E clar că mai ai de lucrat în primul rând la tehnică, apoi la aranjarea în pagină, și nu în ultimul rând, la felul în care redai ideile pe pagină astfel încât să aibă cât de cât cursivitate. În corpul 2 al textului sunt din nou niște construcții slabe, prea multe adjective însiruite fără rost și repetiții.

"Își îndreaptă capul așa sacadat
sa-ca-dat cum fac ele
o scânteie de soare îi prăjește ochiul sălbatic
ochiul mistic
sărutat de amăruie culoare
corpul de mireasă neagră îi scârțâie obraznic ca un cârd de trepte, dar totuși
elegant " cel mai mult mi-a plăcut partea asta și finalul, ce e între e în plus. În concluzie, cu mult exercițiu și voință, se poate. Ai talent, dar mai trebuie să lucrezi. Sper să nu te superi pentru ce ți-am zis mai sus, comentariul meu e doar o opinie critică menită să te ajute. Am încasat și eu multe, să știi :) Spor la scris!

un soi de autoironie cred că vrea să fie. Din păcate, n-am reușit să găsesc intrarea labirintului propus de autoare. Mai încerc.

Frumos! O construcție, ici-colea, poate salva total un text, și aici o face.
Jumătatea uitată a balconului...
O scânteie de soare îi prăjește ochiul sălbatic...
Denigrate de cei mai mulți, ciorile, ca și vulpile, sunt splendide supraviețuitoare.

in prima jumatate a poeziei poate sa placa poza tanara, a doua jumatate incepe din balcon si este scrisa interesant. puneti praz, m gavaz.

eu investighez cu ochi atent de cioară ce aveți voi a scrie și vă sunt recunoscătoare fiecăruia pentru sfaturi, laude și critică. prazul va fi pus, domnule valentin ionuț, oh, da, va fi pus.

destule semne de sclipiri inspirate,desi ,la început ideile nu sunt prea naturale,în rest,nu suntem într-un exces de lirism ,dimpotriva se simte un anumit curaj de a scrie "altfel" .;acest simt al riscului,al autoironiei si al detasarii ,sunt semne bune desi limbajul este pe aocuri nesigur ori deplasat :"nu-i pasă cum arată, mă, de ast' arată bine".(nu-mi suna bine în context):
am aderat mai ales la finalul care are magia intrinseca si uneori inexplicabila a poeziei:
"o scânteie de soare îi prăjește ochiul sălbatic
ochiul mistic
sărutat de amăruie culoare
corpul de mireasă neagră îi scârțâie obraznic ca un cârd de trepte, dar totuși
elegant

nu-i pasă cum arată, mă, de ast' arată bine.

O cioară vine
și-mi aruncă frumusețea-n vânt."
deci ,nu am prins-o cu cioara "vopsita",dimpotriva...