Partea I
Întoarcerea lui Mamasboi Yomisdanus
1.
Neînfricatul ursuz tomnatic
Mottocultura
"Adevărul există! E o minciună utilă."
Apoftegmă lansată de Poftel
Prima lamă e subțire și lungă,
Se învârte iute, aleargă după
Secunde, le retează, ele cad,
Se fac praf, se fac pulbere.
Altfel, din ceas, timpul ar tot crește și
În loc de-nu e timp!- am
Dacă mergi către sud, nu foarte departe, vei găsi Cireșul uriaș în care locuiesc zânele verii: Iuniela, Iuliela și Augustiela. Ele sunt surori, foarte frumoase, blonde și atât de aiurite, sucite și
Strada.
Eh Oh ținea muștiucul pipei între incisivii de jos, vechi de trei decenii și jumătate, și dinții de vedetă superiori, al căror secret de fabricație și modalitate de prindere (lipici
Bat câmpii iar, constată Eh Oh Haralb. Văzu soarele scufundat în cafea. Bău, sorbi.
Berzele pozau, orhidee într-o ikebana, pe roata lor mare din paie uscate, instalată deasupra stâlpului din
Un mod sigur de a eșua ziua în stâncile derizoriului, gândea Eh Oh Haralb, ar fi s-o planific riguros.
În același timp, satisfacția de pe urma ei ar fi neînsemnată fără sistematizare.
Iată o nouă
Gașca îl mătura cu privirile.
Îi venea sa bată în retragere. Alde Născut-Malefic îi făceau pielea de găină. Inspiră adânc, se adună, și bătu la ușă. Peretele păstra amprenta unei sonerii. Cioc-cioc!
La o privire mai atentă, Grațiel descoperi detalii îngrijorătoare, care complicau lucrurile. Pe banchetele din spate se afla un arsenal excentric, surprinzător. Mai întâi, un cufăr cu medalii,
-Sigur ne cunoaștem. Trec lunar pe aici. Să v-arăt ce am!
-Dar vă rog, zise doamna, cu emoție.
Grațiel așeză geanta în ciobul de lumină aruncat din hol peste umerii clientei sale. Se lăsă pe vine,
Organul lăsase în urma lui o bandă stridentă galbenă cu negru, pe care scria Nu treceți! Organul, și care proteja laptele de cei însetați. Cu spatele la scenă, doi inși studiau solul înzăpezit.
De cum ieși, un cor de alice pufoase efemere îi ură bun venit în plină față.
Îi plăcea să meargă prin zăpada înaltă. Un mic Eden de emoții, un stup inert bâzâia din nou între tiroidă și stomac.
Oare a nins? îi trecu prin minte.
Era momentul. Tehnic, iarna începuse de zile bune. Fără splendoare albă. Zăpada e iarba sezonului. Cum ar fi o vară doar cu pământ? Așa și iarna uscată,
...ușa nu le descuieți!
Maelstromul alb înghițise orașul și pe ei toți, dar el habar nu avea.
La ușă, Puki motanu' trecu la asalt. Își freca mustățile de gleznele lui goale. Aveau o înțelegere,
Pe cer trec
Biciclete de fum.
Vișinul tace,
Eu tac,
Dialog mut.
Coroana dispare,
De sus în jos,
Întâi,
Cele mai însorite
Frunze, au coborât sau
Au plecat cu vântul.
Frunzele
Ningea grozav de ore bune, fără ca ei să știe.
Iarna bătea cu degete mătăsoase în geamul anti-crivăț.
Trombe de fulgi foșneau uniform ca valurile mării. Le îndulceau somnul și-i făceau să
Mai e timp, calculă Jory.
Zdruncinătura îi stresase genunchii peste măsură, iar oasele lungi se cam hâțânau în țâțâni.
Jory știa că este urgent să intre la adăpost într-o curte bine izolată, unde
Curtea de piatră pătrată.
El înlătură rămășițele verii,
Cu mătura graminee, de sorg.
Firimituri de la banchetul
Zburătoarelor.
Festinul graurilor grași,
Aici s-a ținut.
Aripi.
La nivel teoretic, am făcut și eu parte din această populație tribală, până de curând, socoti Jory, care mai avea un pic de energie să alerge, deși tot patina pe loc. Un vârtej de praf se formase
Sări pe fereastră în curtea unde găsi toate gri. Nu era suficientă lumină ca să se vadă culorile. Doar puțină, cât să trezească griuri peste griuri, încât curtea părea a unei fabrici care produce
Seară africană
Fum și praf,
Răgete,
De fiară sau dobitoc,
Nu e clar.
Copaci care leagănă
Vântul,
Oameni sau umbre,
Voci sau gemete de animal,
Fără înțeles.
Culorile apusului,
Podul pe
Jory socoti că o evadare temporară pe fereastra camerei din fund, care dădea spre curtea orătăniilor, era bine-venită, căci de acolo începând avea opțiuni variate: mai multă evadare, în multiple
Spaima era o matahală care umplea camera, încât lui Jory îi venea greu să se miște. Privirea i se umpluse de un roi de musculițe și nu mai vedea clar.
Mai multe lănci ale soarelui treceau prin
Pentru că era prăpăstios din fire, ba chiar cocheta cu un soi mai blând de nihilism, în forul său interior, Jory se vedea deja, pentru restul zilelor sale, hăituit de dihania socială a miriapodului
Lângă groapa de gunoi,
A înflorit planta Canna.
La doi pași de mărul mic,
Coafat cu omizi.
Nu departe de salcia,
Arsă de caniculă.
Sub coroana piersicului,
În care furnicile
PI