Poezie
Înflorirea plantei Canna
3 min lectură·
Mediu
Lângă groapa de gunoi,
A înflorit planta Canna.
La doi pași de mărul mic,
Coafat cu omizi.
Nu departe de salcia,
Arsă de caniculă.
Sub coroana piersicului,
În care furnicile cultivă
Colonii de afide.
Împresurată de buruieni
Solanum dulcamara.
A înflorit planta Canna,
Un străin apărut din rizomi,
Aici, la estul Dunării vechi,
Cu maluri de salcie și plop,
La nord de o culme roasă,
La vest de un ghiol fără apă,
La sud de câmpuri sălbatice,
Fără nume, (aici, și nu departe,
În pădurile de pin
Din Guatemala, unde mayașii
O numeau chan k'ala, o cultivau,
Și împătureau tamales
Cu frunzele ei fibroase,
Pe solul vulcanic, acasă la ea,
Crește înaltă, până la 3 metri,
Chan k'ala, pe țărmul lacului Atitlan,
Și în jurul Tecpanului,
În păduri de pin.)
La o aruncătură de băț,
Vecinul a aprins, în curtea lui,
Ciocanii roși de oi, fum gros
Ca lâna urcă la vânt, care-l
Aruncă în jos, spre ferestre și uși.
Aici, sub culoarul de zbor al lebedelor,
A înflorit planta Canna Indica.
Lângă cușca cățelușei
(ai cărei ochi albesc încet, dar sigur,
Care nu mai recunoaște stăpânii, și îi latră,
Numită Sărăcuța, pentru că iarna
Dispare prima sub zăpadă,)
Gardul de lemn spre stradă e veștejit,
Ca un rest de erbivor în pustiu.
Gunoiul de curte e turnat într-un zid
Paralel. (Satul e fără groapă de gunoi.
Apa de la robinet se zvonește
C-ar avea azbest.) Aici e postul de observație,
Al ciorii bătrâne cu un picior, (clanul ei
Circulă pe fire invizibile, alunecă,
Din agudul desființat de omizi în
Salcâmul trăznit de uscăciune,
Foșnitoare în cupola nucului, ciorile
Gălăgioase, pândesc și fură
Până și mâncarea pisicilor.)
Iată curtea cu găini obeze, făcătoare
De ouă și pui clorotici,
Cu exponatul uzat al cocoșului,
Croncănind corbește.
Trec căruțe. Tractoare roșii.
Trece Castorul galben.
Avioane. Păsări de baltă grele.
Elicopterul mic roșu. Elicoptere
Mari, verzi. Păsări de mare,
Un avion mic alb. Norii se umflă și dispar
Ca păpădiile.
Parcul de distracții al verii,
Se stinge.
Mărul clovn umblă cu
Baloane mici verzi, roșii.
Pe hornul apropiat, de cărămidă,
Apar cucuvele.
Satul- golf, țărm, insulă,
Cu ambarcațiuni fără motor,
Ancorate.
Privitorul e invidios,
Pe liberatea fără balast a păsărilor,
Pe simplitatea celor ce plutesc în
Lacul înserării, vălurit de căderea
Pietrei grele a ochiului său, din
Podurile surpate ale minții.
(Mă mir că nu sunt și eu o sălbăticiune,
Pe cărări, sub cortul de raze,
Să gust bucuria,
Depărtării,
Îndepărtarea, își zice,
Aici e pustiul)
Călător pe o
Stare de spirit.
Ochiul e periferic
Și minuscul.
Luna, vârf de munte
Inaccesibil, atacat de vântul
Alb, stelele, șiraguri de alpiniști
Înghețați. Versantul spre noapte,
Acoperișuri, burlane și uluce,
Care scârțâie neîntrerupt.
Trec cai roibi, au coame negre,
Către adâncul umbrei,
Mânați de bătrâni din trecutul
Îndepărtat, cu pălării și cămăși
În carouri, asudați.
Ridică o pânză de praf, un voal
Peste iluminatul public.
Vântul lovește cu
Bățul lui de praf arzător
În copacii de gumă.
Încep orele târzii și coapte
Ale memoriei, când vizităm
Camerele luminoase ale nopții.
A înflorit planta Canna.
Un străin răsărit din rizomi.
Ne amintește cât de mult dorim,
Depărtarea, trecutul și visele.
002.491
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Pestrea Ion-Daniel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 524
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 113
- Actualizat