Poezie
Mătură vara
2 min lectură·
Mediu
Curtea de piatră pătrată.
El înlătură rămășițele verii,
Cu mătura graminee, de sorg.
Firimituri de la banchetul
Zburătoarelor.
Festinul graurilor grași,
Aici s-a ținut.
Aripi. Multe aripi de insecte.
Fragmente de gărgărițe, fluturi.
Cad în rigola de ciment,
Colectoare, prin grătarul oțelit.
Vara. Tot praful splendorii.
Dar e devreme.
Mult din căntec
Rămâne pe cer.
El mătură,
Pulberea zilelor,
Măcinate la rând.
Codițe, sâmburi.
Componente de insecte.
Petale. Boabe în care
Viespi au minerit.
Prune cu furnici.
Frunze roase de omizi,
Mucegaiuri.
Desfrunzire continuă,
Trec ultimii fluturi,
Cei negri ai brumei.
Verzi vor rămâne,
Singure bălțile.
Hazu` verii,
Soarele, a căzut
La sud.
În loc, la amiază,
Drept în sus,
Cra-cra-crau,
Stoluri.
Nu trece o zi fără
Ambalate, turate,
Fierăstraie cu lanț.
El mătură ce s-a desprins,
Și a căzut.
Degradare.
Îi bat în ochi,
Tonuri arămii,
Din spatele cortinei
Verzi, apar.
Suluri de frunze,
Coboară din copaci,
Lângă garduri, borduri.
Se încolăcesc,
Se umflă,
În colțuri,
Prin curți.
Vântul mână
Herghelia ușoară.
Seva descompunerii
Miroase dulceag.
Diverși miri,
Diverse mirese,
Profită de limpezirea
Sucurilor fermentate
În butoaie,
Fac hărmălaie.
Vânt arțăgos,
Dimineți zburlite.
El împăturește
Prosopul de plajă,
Transferă sandalele,
În cutiile din baia veche,
La hibernare.
Caută ciorapii groși,
Jos e rece.
Cu puțin noroc
Și vitamine,
Va prinde înc-o vară.
El rupe flori.
Le miroase. Toamna,
Într-un borcan cu apă,
La el în cameră.
Un tertip pentru
A o simți.
Curăță pânzele,
Țesătorii apar rar.
Aripatele grăbite,
Survolează casele.
Hrană, adăpost, pui.
Au griji ca oamenii,
Mereu în căutarea,
Unui loc mai bun.
E viață și pe câmpuri,
Dealuri, în păduri.
De ea știu vânătorii.
Prognoza pe trei luni,
Anunță ploi.
Vizuina e principala
Preocupare.
Țestoasele sapă.
Iepurii adună ierburi.
Vulpile fulgi.
Popândăii țopăie
Pe semințe.
Hrană, pui,
Adăpost.
Se pipăie când
Iese afară, să vadă
Grosimea hainelor.
Mustățile satului,
S-au pleoștit,
Mai ales,
După ultima ploaie.
Dulapul cu cojoace
La naftalină.
Soare, scump la vedere.
Soare, mirodenie.
Jovialitatea se transformă
În melancolie,
Exuberanța devine prudență.
Hazu` verii
A căzut în sud.
Căldura se coace
În sobe.
Pe-afară, de câteva zile și nopți,
E rară.
002278
0
