Miruna Dima

Da, Adela, mai știu toate astea. La mine merele erau altceva, dar mirosurile, aproapele, delicatețea și tot restul erau la fel. Mâna de care spui îmi mai mângâie încă visele, îmi mai leagănă încă sufletul uneori prea zbuciumat.
Mulțumesc pentru versurile astea.

De semnalarea greșelii. Și mărturisesc că știam că va exista cineva care să se regăsească aici (ceea ce mă bucură mult), dar mi-e totuși teamă de umbrele de care mă lovesc zilnic, acelea ce afirmă moartea lentă a cărților.

Mulțumesc de aprecieri. Mi-era dor de tine pe pagina mea. Să vedem ce facem cu frustrările.
Da, există un anumit fel de viață pe messenger, dar care nu știu cât e de veridică, deși...

Visul călare pe o mânză... e o exprimare care îmi place, deși nu știu cât de bine se încadrează în text, dar uite, m-a oprit pe această pagină... O sugestie: \"căutând\" în ultimul vers strică metrica (e o silabă în plus și, chiar intenționat, nu sună bine), poate un alt verb: cerând, dorind.

Clipe de lumină, gustul firului de floare care duce gândul mai departe, altfel. Vizuala aceasta e o comoară miniaturală, de purtat în suflet de... elian.
Felicitări autoarei și la mulți ani Danei Banu!

Vrajitorule, nu-i așa că ai un joben magic din care scoți povestioarele? Trandafirul tău mi-a amintit de floarea micului prinț: așa-s ele, florile, mai vanitoase. Dar nu e un motiv să nu le iubești, vanitatea asta ascunde multă fragilitate.
Dana, să-ți fie clipele, toate, cum a fost când ai citit povestea de aici și să cuprindă viața ta toate razele de soare! La mulți ani!

De altă ...culoare decât cea obișnuită. Consider reușită proiectarea în afară a ceea ce se petrece de fapt înăuntru, așa se întâmplă, observăm zeci de detalii fără importanță, încercăm să ne agățăm de lumea exterioară, de fiecare amănunt și să mergem mai departe.
PS: sunt câteva greșeli de tehnoredactare (\" despărțire la care mă aștemptam de multă timp\", \"ca un cobe\"-cobe e feminin, \"au venit prietenii să le încurajează\").
Cu drag,

Dacă îngădui, am să încerc și eu să continuu acest joc. Nu se vrea a fi haiku, doar o replică:

oază-n deșert
patima focului
aprinde ape

Da, așa e în viață. Dispare când una când altul.
Mi-a plăcut textul, e cumva candid și proaspăt, m-am putut odihni în prezența lui. Mi-amintește cumva de aforismele lui Tudor Mușatescu.

Și-i închideam tot așa. Cât de familiar îmi sună! Nu, ai dreptate, poet nu te faci, nu devii în timp, ci ești sau nu, de la bun început. Și nu ușor este datul acesta.

Și pe mine m-a atras vizuala aceasta (eu știam cum faci atunci când combini textul cu imaginea, ai mai explicat și uneori se simte). Știi ce mi-ar plăcea? Să păstrezi imaginea fetei pe scaun cu picioarele în apă, dar să adaptezi un pic textul la ea. Nu înlocuind ce e acum (pentru că e un tot unitar pe care eu nu l-aș \"demonta\"), eventual adăugând. În rest, sunt și tălpile și palmele mele pe-aici.

Am participat și eu (mă rog, am fost de față și cu atenția încordată) la acest cenaclu.
Felicit și eu autorul articolului, sunt convinsă că a fost greu, deoarece au existat multe păreri, comentarii, idei, exprimate atât din sală cât și de la microfon.
Referitor la comentariul/ părerea/ critica legată de un text sau altul aș avea și eu un cuvânt de spus. Ceva foarte simplu: în general, lipsește argumentarea. Ce vreau să spun: dacă cineva vine cu o idee \"poezia asta e ca o vacă\" (e un exemplu pur fictiv), să spună și de ce, pe ce se bazează aprecierea \"uite, are coarne și rage\". Din subiectivitate oricum nu putem ieși, în critici literari nu ne erijăm, dar măcar să ne argumentăm judecățile.
În rest, a fost o întâlnire care m-a determinat ...să mai vreau (chiar dacă nu am intervenit încă)!

Am participat și eu (mă rog, am fost prezentă și foarte atentă) la acest cenaclu.
Felicit și eu autorul pentru cronică, cred că a fost dificil, deoarece s-au exprimat multe opinii, gânduri, păreri, de toate genurile, și din sală, și de la microfon.
Referitor la modul de raportare la un text al unui alt autor și de \"comentare/ exprimare a unei opinii\" legată de acesta am și eu un cuvânt de spus: lipsește argumentarea. Din subiectivitate oricum nu putem ieși, în critici literari oricum nu ne erijăm, dar măcar în momentul unei aprecieri de orice fel să venim cu o argumentare.
Mai clar: dacă cineva spune \"poezia asta e ca o vacă\" (e un exemplu ciudat, dar mă ajută să explic la ce mă refer) să vină și cu argumentarea \"uite, are coarne și rage\".
În rest, orice schimb de idei, de orice natură poate fi de folos, de aceea și există aceste întâlniri, cred eu.

Las cumva in planul secund partea tehnica atunci cand scriu, pentru a reveni mai tarziu. Ceea ce am facut si acum. Nu mai sunt nici aripi, nici oceane.
Multumesc pentru parere si sesizarea unui neajuns.

Probabil pentru ca vor exista intotdeauna cei doi, pentru ca povestea aceasta nu e numai a mea, a ta sau a lui, pentru ca zilnic, noi toti umblam unul prin celalalt. Multumesc.

Poate că e răsuflat, desuet ori fumat ce spun: tot ce vreau să las aici în urma acestui text este ... tăcere.
Un anume fel de tăcere, pe care unii din noi l-au uitat, pe care eu îl uit uneori.

Îți mulțumesc pentru popas și aplecare. Am crezut totdeauna că scrierea trebuie să vină din simțire, din trăire, din ceea ce suntem fiecare din noi. Mă bucură mult că \"mișcarea\" a avut loc, este o întâlnire intimă aceasta dintre cel ce scrie și cel ce citește și e de o frumusețe aparte.
Tot cu drag

Mă iartă pentru târziul acesta pe textul tău, dar simt nevoia să fiu aici. Îmi place lumea asta privită altfel, dintr-o perspectivă nouă pentru mine și totuși familiară pe undeva.Iar versurile acestea \"tu în mâna stângă eu în dreapta/la mijloc tentația atingerii lăsată să lâncezească\" spun cât un poem întreg...

Ce poți spune mai mult despre un text la care ai vibrat, care a atins coardele sufeltului decât că ți-a plăcut și ți-a rămas lipit de ochi, de respirație?
Uite că totuși poemele \"de dragoste\", atunci când sunt scrise de o mână ca aceasta, sunt ...incomensurabile.

Nu ai mai trecut de mult pe la mine... Îți mulțumesc din suflet că o faci, totuși, din când în când. Scoatem redundantul \"dar\". \"Și\"-ul îl las, așa îl simt eu acolo.
Nu, nu ai simțit bagatela, cum ai putea tocmai tu? Dar pe mine mă apasă deseori și am simțit nevoia să mă implic astfel în text (împreună cu primul și ultimul rând).