Mediu
așa merg. orbită de oameni.
ies din capelă, mâinile caută contururi, se desprind, de jos în sus, pojghițe de memorie.
rup din pâine ca din trupurile întinse cu fața spre est.
zidurile sunt încordate, pragurile se întorc pe sub pasul îndoliat, trec încet cortegii.
nouă ani vor tot trece, iar eu nu voi simți pustiul cărnii.
intersecția. mi-a apărut în alt vis. stau acolo, încremenită, oamenii trec prin torsul meu, se clatină ca după o răsucire a oaselor. se închină.
sunt gata să vorbesc muribunzilor despre viața redusă la absurd și eliberarea de dincolo. dar mi-e imposibil să deschid gura. o încleștare, ca atunci când toate simțurile îți sunt paralizate.
doar ochii rămân deschiși, în vid. nu-i pot închide. nu pot mișca. nu mă mișc.
senzația că mă aflu într-o pânză, învelită cu totul, câteva brațe îmi închid cercurile. mă lasă pe marginea apei. văd ce urmează, cine va duce luntrea. și unde.
065.542
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ela Victoria Luca
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 153
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ela Victoria Luca. “capela.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/jurnal/227739/capelaComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
FCDistincție acordată
este aici o poezie de o intensitate aparte, care așa cum a spus Miruna, cheamă o tăcere care s-o cinstească. \"Orbit de oameni\" eul liric frământă pâine și trup, contururi și pojghițe, ziduri și praguri, timpuri și urme în carne. Intersecția e fractură și cruce, loc de trecere și întoarcere, de răsucire a oaselor, superbă imagine ce pregătește gestul de închinare, întoarcerea cu fața spre Dumnezeu. Finalul atinge o tensiune culminantă, prin încremenirea simțurilor în care este turnat un maxim dinamism psihic, în ochii larg deschiși oglindindu-se și concentrându-se atingerea între viață și moarte, hotarul de trecere între lumi. Pânzâa, apa sunt simboluri ale tainei primitoare și învăluitoare a urmelor, luntrea sugerează înaintarea în noutatea insondabilă a descoperirii. Această tensiune a stării de limită resacralizează conținuturile unei vieți atinse de absurd și vulnerabilitate, creînd sentimentul de spațiu sacru, capelă.
0
LAnouă ani vor tot trece, iar eu nu voi simți pustiul cărnii... e cea mai frumoasă durere pe care ai putut+o imagina. bravo!
0
OSeu mă bucur să constat că refuzului unei dimensiuni personale, individuale sau tradiționale sacre i se oferă alternativa unor texte care conțin acest substrat, al căutării unui Dumnezeu mai mult decât personal. cel puțin asta văd eu aici, citind textul în codul pe care-l propune titlul. în plus, e aici și o tensiune,ca la citirea \"polifonică\" unui psalm.
0
IGEla,
ai ajuns la o purificare la propriu pe care ai dat-o și versurilor ăstora. Este o căutare a lumii apoi, o încercare de redefinire, de împăcare și căutarea vechilor proprii dimensiun:
\"senzația că mă aflu într-o pânză, învelită cu totul, câteva brațe îmi închid cercurile. mă lasă pe marginea apei. văd ce urmează, cine va duce luntrea. și unde.\"
Se aude mai mult vocea înțelepciunii în textul ăsta decât ritmul legendar specific ție, cred că astfel de \"denivelări\" sunt bune în ansamblul unui volum. Cu drag,
ai ajuns la o purificare la propriu pe care ai dat-o și versurilor ăstora. Este o căutare a lumii apoi, o încercare de redefinire, de împăcare și căutarea vechilor proprii dimensiun:
\"senzația că mă aflu într-o pânză, învelită cu totul, câteva brațe îmi închid cercurile. mă lasă pe marginea apei. văd ce urmează, cine va duce luntrea. și unde.\"
Se aude mai mult vocea înțelepciunii în textul ăsta decât ritmul legendar specific ție, cred că astfel de \"denivelări\" sunt bune în ansamblul unui volum. Cu drag,
0
ELMiruna, fiindcă din firul tăcerii ai țesut gând; Florin, fiindcă vezi atât de clar toate sensurile și reușești să desprinzi mereu esențialul, fiind aproape de poezia așa cum a scris-o, gândind și simțind, autorul; Leonard Ancuța, fiindcă poți spune că și durerea este frumoasă, fiindcă da, este, într-una din nuanțele ei; Olga, pentru că ai perceput că în ulima serie de poezii încerc să figurez acest Dumnezeu mai mult decât personal; Ioana, fiindcă ai parcurs legenda, ai văzut unde se purifică lucrul și unde/cum devine înțelept omul.
Ela
Ela
0
Un anume fel de tăcere, pe care unii din noi l-au uitat, pe care eu îl uit uneori.