mircea trifu

Clopotele-mi bat pe crengi, de cutremură pământul Să își schimbe așternutul, cel trecut cu ochii verzi. Le duci lipsă dacă-i pierzi, parcă-s lupii de pe munte Vestejiți, ce-mi mor pe frunte,

Mă pierd în neliniștea mea, Ca într-o mare în furtună, Cu valuri disperate, schimbătoare, Ce zbate inima la întâmplare, Și-nfometat de tine se răzbună. Sunt ca o fântână răcoroasă, Cu apa

Eu sunt aici, închis în cercul timpului, Sunt mut și surd, Te caut disperat, închis în spațiul umbrei, De destin. Doar ochii mei, cu ei pătrund în visul tău Și-n el eu zburd. Cu-a mea privire,

Religiile sunt strânse toate-n mine, De când s-au născut zeii în Olimp, Am pus eu masa tainei lui IIsus, Le sunt discipol și stăpân în timp. Zeus, nemuritor în poala mea O clipă,și

Þi-am spus că sunt gelos de raza soarelui și-o știi, Pe versul nud al tău, murdare guri îl gustă când îl scrii, Pe vântul ce-nfioară, pe clipa ce topește-un fulg de nea, Pe fruntea ta și-apoi

Am prins o melodie tristă, Plutea topindu-se în noapte, Ceva duios,trecând în șoapte, Purtând parfumul de batistă, Și sarea udă,de sub pleoape. M-am aplecat să văd de unde, Ce

Iar lacrimi rănite îmi cad de pe cruce, Păcatele toate mi-au dus mie dorul, Naște-mă mamă, să poată să-ți urce Pe lemnul de ură-a mulțimii, feciorul. Când va renaște

Focul cuprins într-o clipă din fulger, Să facă să-mi crească aripi ca de înger, Și-n mâna mea vreau acum să se scurgă, Să-mpiedic durerea la tine s-ajungă. De la mine la tine aș face o

Eu mă cobor în ceața amintirii tale, Ecoul pașilor și mâna ta ți-o simt, Pe ochii mei, cu gândurile goale, Mă las încet prin vidul ce-l presimt. Simt câteodată-n mine, nereale, Parfumurile

Te-aștept lângă un lac de lemn pe clape bântuind Și melodia, cal troian pe tărmul vechiului pian Cu turma notelor șoptind în noapte ultimul colind, Pe-același munte unde-s eu Baltagul lui

Îmi caut locul meu, tăcut, Purtat de valul mării, Ca fulgerul din cer căzut, Înfricoșat, necunoscut, Lovind la poarta serii. Și când o stea din cer căzând, Strigându-mi că o doare, O prind

Am stors din amintirea ta un ultim strop, Nu-mi ajungea să te mai am o noapte-n vis, Trecutul încerc c-o lacrimă să îl dezgrop, Uitarea nopții, visul meu mi-a stins. Te-am căutat prin toată

Iubirea e în noi și-n duhul cel sfânt, E-n firul de iarbă, în cer, pe pământ, Iubirea se naște cu ochii uscați Și tot ea, de lacrimi ne ține legați. Ne naștem cu geamătul mamei pe față, Să-l

În cerc de piatră sunt născut, Spirala mea se adânceste În unda recelui descânt, Ce-n mine-albastră izvorăște. Fântâna stelelor mă simt, Căderea-n focuri le-asfintește Și ruga setei

M-a obosit a vieții haină, Aș vrea un pic să m-odihnesc, O clipa doar să ațipesc, În corpul tău iubită taină. Și ca o umbră descălțată, Voi trece-a pragului vioară Și toată carnea mea

Sunt insulă în parte bântuită, Și-s plin de amintiri ce se-ofilesc, Tu-n lumea ta, iubită adormită, În somnul tău acum te dojenesc. Trezeste-te și ia din lada albastră, E scris pe ea

S-a strâns atâta dor de Tine dintr-un izvor nepământean, Sub fruntea ca un pod de bârne a devenit un mic ocean. Sub scoarța unei noi eclipse ca într-un cerc e Luna prinsă, Trec ani

Sprijinind un lac de cer cu un braț imens de crengi, Dragoste cu frunze-albastre și cu inimă de lup, Ochii minții-nlăcrimați numai tu poți să îi ștergi, Prinzând rădăcini în dorul gândului

Cum am putut iubirii preț să-i dau, Să-i dau sărutului valoare, Cum pot ca dorul inimii să-ți iau, Și-n schimb să-ți dau ceva ce doare? Cum pot cu un sărut să te trădez, Cum pot ca gândul meu

Iubesc cuvântul, ard în contemplare Pe pragul grotei, ca un veșnic semn, Mă tem de tot când totu-i renegare, Dar sunt născut aici ca un consemn. Voi lua pământul, cerul și pe mine Și-am să

Acum ajunge, ați rupt din mine carnea-n picături, Îmi curge, doar sufletu-a rămas, dar fără sânge, Am înghețat destul ascuns aici, încolăcit sub gene, Þinându-mi ochi-nchiși să nu mai văd priviri

Un vis mă strigă disperat și arde, El știe că e viu, cât vie-i noaptea, Urlându-mi că nu vrea să îl îngroape, Uitarea zorilor pe ale mele pleoape. Privirea somnoroasă mi-o

Topesc bănuții păcatului în palme, Cu lemnul mamei îl întind în foaie, Și iau Crăciunul crucii din sudalme Și-l pun în coala de argint și-n paie. Îl leg cu funia prea roșie ce strânge

Izvorul când își caută răspunsul Sălbăticit pe-un munte de erori, Nu știe unde-i izvorăște plânsul Născut din ani și ani de întrebări. Stă amăgit și-așteaptă amnistia, Cu lampa încărcată