Poezie

Poet intr-o Eclipsa

1 min lectură·16 august 2017

Mediu

S-a strâns atâta dor de Tine

dintr-un izvor nepământean,

Sub fruntea ca un pod de bârne

a devenit un mic ocean.

Sub scoarța unei noi eclipse

ca într-un cerc e Luna prinsă,

Trec ani lumină fără sensuri

de când mi-a răsărit ascunsă.

Iau norul ce-i pândește ochii

și-mi spăl cu el o neputință,

Nu-ncape-o viață de întuneric

doar într-o sinceră căința.

Sunt mii de stele plângărețe

ce-ating pământul, fără rost,

E începută baba oarba,

legați la ochi doar sfinții-au fost.

Lacuri de lacrimi, de fecioară,

adorm cu palmele întinse

Se ghemuiesc prin întuneric

când mor luminile aprinse.

E lașă teama dimineața

și mă trezesc cu-n chef de nuntă

Și cu picioarele desculțe

imi spală ochii-o gură sfântă.

Muntele-mi poartă la fereastră

un brad întreg de lăutari,

Viori cu aripi ingânfate

purtând potcoave de-armăsari.

Eclipsa își deschide poarta

și Luna mea îi trece pragul

Îngenuchiați parcă-n biserici,

pe-amândoi ne prinde dragul.

001.103

mircea trifu. “Poet intr-o Eclipsa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14111740/poet-intr-o-eclipsa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.