Poezie

Razboinic arhitect

1 min lectură·26 noiembrie 2016

Mediu

Iubesc cuvântul, ard în contemplare

Pe pragul grotei, ca un veșnic semn,

Mă tem de tot când totu-i renegare,

Dar sunt născut aici ca un consemn.

Voi lua pământul, cerul și pe mine

Și-am să le pun în palmele umane,

C-au devenit prea reci și necreștine

Pierdute-n timpul vechilor cadrane.

Și-am să le-nvăț să facă primii pași,

Să-nceapă măsurarea-n legi marine,

Și-apoi în zâmbetul obrajilor nerași

Să mi-le aștern în valuri peste mine.

Mi-așez cuvântul cald și imperfect

Pe pragul unei guri săpată-n piatră,

Eu m-am născut războinic arhitect,

Iubesc aici și-am fost lăsat la vatră.

001.045

mircea trifu. “Razboinic arhitect.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14099453/razboinic-arhitect

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.