mircea trifu

Câți dintre noi au soarele în casă, Ce cu surâsul, sufletul ni-l umple, Să-l vezi mâncând și trăncănind la masă, Simți cu mândrie sângele în tâmple. Câți simt aceasta, plecați, îndepărtați de

Mă pierd din galaxie-n galaxie, Respir albastrul cerului, Și murmur în melodia versului, Balada ce doar sufletul îmi știe. Pășesc din stea în stea, atent, Să te găsesc și să te simt, Să-ți

Merg pe drumul căinței, cu ochi-nchiși și ud. Nori-n lacrimi, mă bine-cuvintează, Și razele de lună mă protejează ca un scut, Și-mi luminează poarta, unde iubirea se crează. Dorul de tine mă

Ce e frumos sau ce-i urât, Ce-i sfânt sau ce-i păcat, Ce e înalt sau ce-i înfrânt, Să fii sărac sau împărat? Să fii iubit sau doar temut, Să mergi în viață doar târâș, Să fii un nor, pe cer

Simt că te pierd, Și rana inimii răsună, Se sperie pădurea cea bătrână Și raza lunii, ce-n noapte te dezmierd. Simt că durerea se transformă-n depărtare, C-a ta dezamăgire-i ca o

În fiecare zi, îl văd clădit În așteptarea mută, calmă, Privirea sa plecată ca o armă, Din rugăciuni și pace plămădit. Era bătrân ca vremea, ca uitarea, Frumos și aspru-n bătrânețea sa, Cu

Te văd închisă de nevoi și griji, Cu fruntea-n viață mereu aplecată, Nu ceri nimic și sufletul ți-e gol, Ai chipul unei zâne, oglindită-n apa. Din când în când, pe chipul tău apar, Surâsuri

Loviți în mine, sunt aici, Cer înstelat, cu răzbunare, Nu poți nimic să îmi mai strici, Eu n-am să-ți cer iertare. Și mare, tu, cu valuri reci, Să te răzbuni poți încă, Doar corpul poți să

Sunt singur în univers, străin îmi pare, Aud ecoul inimii și al pașilor, Simt frica că mă pierzi, cât e de mare, Și simți în rugăciune, durerea brațelor. Văd vântul că îmi poartă, frunzele

De ziua, soarele nu-l vezi, Și-ai să-ți dorești o rază, Și-a lui lumină ai s-o pierzi, Durerea-mbrățișează. Și noaptea, ascunsă de perdea, De cauți mândra lună, Tu ai piedut lumina sa, Nu-i

Credeam că am un loc sub soare, Că pot și eu să mă desfăt, Căci sunt în univers o floare, În viața ta, să mă răsfăț. Petalele mi le-am deschis, Și sufletul, spre vraja ta, Simțeam iubirea ce

Cum am putut iubirii preț să-i dau, Să-i dau sărutului valoare, Cum pot ca dorul inimii să-ți iau, Și-n schimb să-ți dau ceva ce doare? Cum pot cu un sărut să te trădez, Cum pot ca gândul meu

Sunt în grădina sfântă a cerului, E plină de stele cu petale de flori, Parfumul, pe buze m-apasă, Și frunzele, de culoarea mării, Îmi dă pace-n unica casă. Merg prins de visarea uitării, De

Sunt prins în vis, întunecat și rece, Sunt umbra amintirilor pierdute, Ca un fior de dragoste, în inimă îmi trece, Un chip de zână ce nu vrea să mă sărute. Mă zbat și strig să se aplece, Căci

S-a născut o stea în fulgerul vremii, Cu inima caldă, iubirea în vene, Sortită să simtă, tot cerul iertării, Trimite sărutul luminii pe gene. Consumă intens iubirea ce simte, Lovită de răni și

Stau și ascult pământul, Simt tot ce râde, plânge și suspină, Și inima tresare, se bucură și doare, Simt floarea ce se naște în grădină, Și roza ce-ofilită, moare. Simt bucuria fetei ce

Așa începu totul, Cu un sărut și-apoi iubire, Până și luna, cu uimire, La braț, plângea cu codrul. Și noaptea-ntunecată de fiori, Privea iubirea dintre stele, Și așternea în calea noastră

Petalele-n lacrimi se transformă, Și sarea lor usucă sufletul, Ca și pământu-n care sunt născută, Durerea-mi pătrunde cugetul Și face moartea să-mi fie plăcută, Și inima să mi

Mă-ngrop în sufletu-mi ce-mi plânge Cu picături de vise crude, Încerc dar nu te pot ajunge, De mine viața se ascunde. Spun inimii să nu mă doară, Privirii să nu se aplece, Dar frica-n mine mă

Un trandafir cu rădăcini adânci, Ai răsădit în inimă c-o sărutare, Și lacrimi, nu sărate, dulci, Îi dai să bea din depărtare. Parfumul lui, plin de lumină, M-apleacă în genunchi să-ți

Bombele ce cad, gloanțele ce zboară, Totul e un iad, făcute să doară. Lipit de pământ, simt gustul de humă, Dar am scut de-argint, cu chipul de zână. Trei ani au trecut, e grea despărțirea, Când

Mă pierd în neliniștea mea, Ca într-o mare în furtună, Cu valuri disperate, schimbătoare, Ce zbate inima la întâmplare, Și-nfometat de tine se răzbună. Sunt ca o fântână răcoroasă, Cu apa

Răpune-mi somnul lună Și visul mi-l alungă, Căci noaptea ce mi-l poartă, Înșelătoare moartă, Faci inima să-mi plângă. Dă-mi forța razei tale, Și îmi deschide calea, Ce-ntunecat de

Cine-mi poate spune, Poate tu pădure, Unde să găsesc, Suflet îngeresc, Cu sărutul dulce, Ce mireasmă-aduce, Fiorul iubirii, Patima trăirii, Să le pun în noapte, În miraj de șoapte, Focul