mircea trifu

acuma doamne-ți cer,mai lasă-mă odată, să o privesc din cer,cu lacrima sărată, ce cade-n glastra verde,ce veștejește-o floare, o floare ce cu ani,era o sărbătoare, în care ea era venită să

Tu sparge-mi disperarea cu o rugă, Si mii de așchii ceru-l va răni, Și poate-o picătură roșie de sânge, Armura ta de nepăsare-o va topi. Iar eu din nori voi învăța a plânge. Măcar odat' te

Jură suflete că n-ai să te topești, Cădeai și-atunci te-am prins în palmă, Tu nu mi-ai spus, nici eu nu ți-am cerut, De unde cazi, din cer, din iarnă? În palma mea, acum sfârșitul tău a

Duce-un fluviu de copite visul meu pe un alt mal Și-mi adoarme pe nisip, parcă-ndrăgostit de mine, Când, deodată, mi-l trezește nechezatul unui cal Și îl poartă pe Fântână, căci e rândul său

Eu sunt Lupul, stirpea mea se găseste doar în vis Alăptați la sâni de gheață de pe foile de scris, Avem toți aceiași rană și același dor de mamă O pădure de aramă și-un izvor de-un

Sunt ani de când m-am rătăcit prin sărutări Și prin iluzii false și temătoare de lumină, Sunt ani de când a trebuit să gust din arătări, Ce-n vise travestite erau numai minciună. Și sufletul de

Încoronează-mi fruntea aplecată, Și dragostea în slăvi o răspândește, Căci grea îți este lacrima de fată Și patul meu de piatră mi-l topește. Văd drumul ce-i acum la cotitură Și tot aici

Mă leg c-o palmă de pământ, Să-mi uite vântul, zborul, Să-ntrebe cerul, unde sunt, Că-mi duce-albastru dorul. Eu să rămân îmbrățișat, De huma cea geloasă, Căci stau aici înduioșat, De

Durerea din vulcan, a ars până la sânge, Și tot ce a rămas e-un munte de cenușă, Suntem un doi ranit, neînvatat a plânge, Dar ai învins, iubire, ești încă nesupusă. Cu umbra mea timidă încet

Dă-mi doar o schijă din iubirea Ta, Mărite Doamne, să sfârtece pământul, Ca un vulcan să îl sfințească cu dogoarea, Să ardă răutatea-n om, până și gândul Prin piele să îi iasă ca

Nu pot să urlu către tine Să mă cobori de pe-a mea cruce, Ai rătăcit cărarea către mine, Nici disperarea mea nu te aduce. Iubirea mea e plină de păcate, Și fruntea mi-o topește, cu

Eu încă sunt pe ultima terasă A templului,săpat în carnea stâncii, Aștept să se coboare-a mea mireasă, Arzând căderea pe blândețea crucii. Născută-i stea,femeie-n Carul mare, Și ochii ei

mă cheamă dorul tău ascuns în nopți, și patima sărutului mă cheamă, iubite vreau cu tine să mă porți, nu mai rezist aicea înc-o iarnă. m-am prefăcut că vie sunt, și mă prefac și-acuma

Eu am găsit în târg, un vis uitat ca mine, Cu aripi dragi de-amurg, ca zilele puține. Și am plătit cu nopți, din cele nedormite, Furate-n somn de hoți, cândva făgăduite. Sta visu-ntins în

Sunt robul tau, iubita doamna, Și pe cărarea pașilor în doi, În ochii mei, înfometati de faimă, Te am deja, cu sânii grei și goi. Te unduiești în curbe dezgolite, Și ipotenți plâng zeii în

Doresc acum, nu-n ieri, nu-n mâine, Să mor și nou s-ajung în cercul vieții, Și-ncep c-un pas mai repede ca tine, Să fiu născut de-o maică-a tinereții, Nu vreau nici flori din vestejita

Tai spinii sfinților, măcar, Să-i fac penițe pe altare, Cu foarfeca, bătrân florar, Să scriu cu ei abecedare. Ne vând eterne rugăciuni, Copiii pun să le citească, Icoane-n rame de

Codrul cărare-mi așterne cu frunze, Când toamna îi plânge coroana cu brumă, Și cântul de mierlă mi-alintă tăcerea Cănd frica m-alungă din urmă. Sunt freamăt de humă, iubire crescută din

Mi-a ațipit pe brațe scrisul, La fel și Dumnezeu la geam, E noaptea trează ca și visul Din vara ce mă-ndrăgosteam. În noapte, iarna-i iar hoinară, Deschid ferestrele profane, Îl iau pe

Prea alb în părul meu e timpul, Mi-s aripile îmbâcsite-n humă, Și salcia ce-mi ocrotește chipul, În dimineti imi plănge-n brumă. Îmi fac o daltă dintr-o călimară, Și-o aripă o țin cu-o

I-am făcut lumii statuie pe fărâma mea de viață, Are lacrimi prinse-n cuie, plânsul ruginit pe față. Stau ca zidul lângă Ana, vinovat că-i sărbătoare Pietrele mai reci ca iarna le strecor în

Pe-albastrul cerului de gheață, Eu mă aplec să-ți scriu ceva, Cerneală fur din deasa ceață. Să nu mă vadă cineva, Poemul tristelor pudori, Îl scriu pe-al albului sclipit, Să îl

Te-ador născută-n viața mea, Iubită-n trup de zeie, Iti ard zâmbind pe gura ta, Petale de orhidee. Crescută în grădini cerești, Tulpina ta de fată, Cu frunze pline de povești, De-un

Atentă dragostea e-n noi bolnavă, Și-o vlăguiește febra-n patul rece, Ne cere ajutor, căci roșia otravă, În sânge se ascunde și nu-i trece. Pe fruntea ei voi scrie-o poezie, Tu s-o reciți