Poezie

fir de iarba

1 min lectură·15 decembrie 2012

Mediu

acuma doamne-ți cer,mai lasă-mă odată,

să o privesc din cer,cu lacrima sărată,

ce cade-n glastra verde,ce veștejește-o floare,

o floare ce cu ani,era o sărbătoare,

în care ea era venită să danseze,

iar eu am pus-o-n suflet,pe veci să lumineze.

și-aici lumina sfântă,m-a înălțat spre tine,

și am dorit ca viața,să se închidă-n mine.

dar cred c-aici păcatul de-a fi nemuritor,

m-a înălțat spre tine și m-ai lăsat să mor.

și-o văd acuma tristă,privind că ofilește,

lumina mea în suflet,s-a stins și mă lovește.

mai lasă-mă odată să o sărut din nou,

să-i simt gurița dulce,s-o strâng în brațe eu.

dar tu cu glasul blând,de sfânt ce mă sfințește,

mă-ndemni să uit de ea,căci raiul mă primește.

și sfinți și harpe dragi,ce-mi cântă în surdină,

mă-ndeamnă să te las,să uit a ta lumină.

dar simt o voce iar ce îmi răsună-n minte,

de ce gigante-ai stat ca moartea să te-ncânte.

mereu tu îmi jurai că o să fiu cu tine,

iubito,îmi spuneai,nici moartea nu mă ține.

acuma doamne-ți cer,să mă prefaci în iarbă,

să o ating pe ea,când vine să mă vadă.

și lacrima sărată,când stă și mă jelește,

să mă aducă-n viață,încet,când iarba crește.

001.295

mircea trifu. “fir de iarba.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14020015/fir-de-iarba

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.