Poezie

Copila nebuna

1 min lectură·14 iulie 2013

Mediu

Codrul cărare-mi așterne cu frunze,

Când toamna îi plânge coroana cu brumă,

Și cântul de mierlă mi-alintă tăcerea

Cănd frica m-alungă din urmă.

Sunt freamăt de humă, iubire crescută din iarbă,

Și raza de lună, ce-n șoaptă coboară,

Durerea iubirii, din noapte s-absoarbă,

Lacrima grea, să-nceteze să doară.

M-aștern lângă tine, copilă nebună,

Privirea de stele ți-o prind c-o dorință,

Și odată cu raza, eu sorb de la lună,

Tăcerea speranței și multă căință.

Și apoi, cu-n sărut să-ți mângâi durerea,

Ca inima iar să simtă suspirul,

Și ochii să-ntorci, să-mi dărui iertarea,

Și-a ta mângâiere să-mi năruie chinul.

001.142

mircea trifu. “Copila nebuna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14032822/copila-nebuna

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.