Poezie
Dragostea dintr-o Poveste
1 min lectură·
Mediu
I-am făcut lumii statuie pe fărâma mea de viață,
Are lacrimi prinse-n cuie, plânsul ruginit pe față.
Stau ca zidul lângă Ana, vinovat că-i sărbătoare
Pietrele mai reci ca iarna le strecor în buzunare.
Și-i promit cănd o revăd, că-i ridic o altă casă,
Lângă cei ce nu o văd și-o voi cere de mireasă,
Să frâng muntele durerii, obosit de-atâta teamă,
Astupând gura tăcerii ce în minte mă blesteamă.
I-a murit și morții coasa cât i-am povestit de tine,
Mama ta ne-ntinde masa sus în liniștea din mine
Din ulcica gurii tale am să-mi torn câte-un sărut
Când ascunsă de petale te-nroșești ca la-nceput.
Lacrimi dulci de sărbătoare din statuie varsă lumea,
Dureroasa-mbratisare ca un zid ținea mulțimea,
S-a sfârșit ca o poveste ce-o recită-n iarnă Ana
Zidului ce ocrotește pe Cel Bun și Cosânzeana.
001.129
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- mircea trifu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 136
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
mircea trifu. “Dragostea dintr-o Poveste.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14117303/dragostea-dintr-o-povesteComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.