mircea lacatus

mi-aș zidi o colibă pe malul mării prin ferestre cât palma să o văd diminețile cum vine la scăldat goală ca o zeiță legănandu-și șoldurile cu o cupă într-o mână și în cealaltă cămașa mea

mă întreabă tata măi băiete tu ai drăguță am tată da de ce vino încoace intru în mica lui fierarie îmi pune în mână o sârmă de aramă și un ciocan fă și tu ceva din asta și dă-i fetei să-i

stăteam întinsi pe malul râului eram două suflete doi fluturi galbeni zburând pe sub bolta înaltă de mesteceni când o urzică m-a mușcat de gleznă și tresărind ți-am atins urechea cu

ah cat de mult dispretuiesc acesti porumbei de peste drum care stau toata ziua chirciti pe grilajul balconului si asteapta de la cateva fete batrane sa le arunce resturi ah cat de mult

profesor batrân- mi-a ascuns în catalog copilăria

drumul spre școală- în ghiozdanele mari saltă castane

vânt la fereastră pe masa mea de lucru câteva furnici * orașul pustiu manechinul cu fruntea lipită de geam

în copilărie auzisem de o insulă un fel de bucată de paradis plutitoare pe o apă netulburată încă atunci când au inundat-o cu de-adinsul să se adune apele întru vâltoare s-au înecat odată cu ea

am plecat să caut nemurirea într o lume fără de cărări mi-a plăcut să-mi fie despărțirea fără lacrimi fără sărutări în desagă multe nu mi-am pus mă feresc de lucruri inutile doar o iconiță cu

a început ploaia băiatul s-a ascuns sub copac furnicile și un gândac sub lopățica lui de nisip eu am rămas pe bancă acolo făcusem un semn cu cheia cu ani în urmă cu mulți ani în urmă tu ai

brazde de cristal fruntea pietrei răstoarnă frenetic un pește

tata tu ești puternic să faci tot ce vreau eu da? ok

o noapte întreagă am stat împreună tu ai râs aproape tot timpul ne-am spus numai banalități gândurile cele adevarate nu le-am rostit în ochi îți străluceau poeni și cărări neumblate eram atât de

pe atunci locuiam pe strada plantelor avocatul ionilă îmi respecta solitudinea chiria o plăteam destul de regulat un pat o masă și-o fereastră toate albastre în curtea vecină dincolo de gardul de

fratele meu a rămas acasă poeziile și le scrie tot acolo pe colțul mesei pe care odată mama frământa aluatul ne făcea cu degetul puncte albe pe nas pe frunte noi încercam să ne păstrăm caietele

e blondă lucru destul de obișnuit în gradina ei însă florile cresc mai înalte decat oamenii violete prin galerii secrete marea le irigă cu rezerva ei de apă îndulcită seara o vezi adesea printre

stau într-un picior rezemat de zid soarele cald de primăvară îmi mângâie chipul vocea caldă a tatei mă învăluie dinspre ușă în partea cealaltă a curții la fereastră mama își udă muscatele și