Poezie
încă un poem pentru mama
1 min lectură·
Mediu
vezi tu măi mamă
că primavara vine și fără tine
în grădina neângrijită
tot mai răsar ghioceii
și câmpiile verzi
se fac galbene de atâta păpădie
ne făceai coroane din ele
și ne declarai pe toți prinți
tu erai regina noastră desculță
cine să se mai roage pentru noi
cine să ne lipească de icoane
noaptea treceau prin casa ta
toate trenurile fără de noi
și tu țineai mereu lumina aprinsă
vezi tu măi mamă
că primavara vine și fără tine
ne-ai lăsat mai bogați cu timpul
mai săraci cu un dumnezeu
055.214
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- mircea lacatus
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 92
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
mircea lacatus. “încă un poem pentru mama.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-lacatus/poezie/1774963/inca-un-poem-pentru-mamaComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Primăvara vine și ea în haina durerii: simplă, cu croială amplă în care se ascund florile câmpului. Așteptarea este cumva la fel de abrazivă ca absența: \"noaptea treceau prin casa ta/toate trenurile fără de noi\"
0
o primăvară fără mama e ca o grădină fără flori și totuși...
\"primavara vine și fără tine
ne-ai lăsat mai bogați cu timpul
mai săraci cu un dumnezeu\"
mesajul răscolește
poem plăcut
stimă și consdiderație,
teodor dume,
\"primavara vine și fără tine
ne-ai lăsat mai bogați cu timpul
mai săraci cu un dumnezeu\"
mesajul răscolește
poem plăcut
stimă și consdiderație,
teodor dume,
0
Mircea, cin\' să ne mai facă sfinți? Cin\' să aprindă ochiul acela roșu al trecerii? Primăvara vine și fără ea, dar ea este indiferent unde și este chiar o parte din primăvară, fiecare floare o conține.
Sensibil și cu parfum de primăvară în cele mai odihnitoare locuri, cimitirele!!
Cu stimă
PP
Sensibil și cu parfum de primăvară în cele mai odihnitoare locuri, cimitirele!!
Cu stimă
PP
0
aproape un ritual rostindu va numele
va multumesc pentru trecere oprire
si mai ales rostire
cu drag
emir
va multumesc pentru trecere oprire
si mai ales rostire
cu drag
emir
0

și ne declarai pe toți prinți
tu erai regina noastră desculță
cine să se mai roage pentru noi\"
Am imbracat poemul tau, imi vine bine, si asta pentru ca e intaia primavara fara mama mea...nu am vrut sa fiu patetica.