Departe
Departe de visele tale,
Departe de tot ce-ți dorești,
În lumea de lacrimi și jale,
Acolo tăcere găsești.
În lumea ascunsă în umbră
Tăcerea e paznic și sfânt,
Iar viața atât e
De ce îți este frică?
Þi-e frică să citești
Ceea ce scriu, și totuși,
Gândul că te confrunți cu-o altă lume
Te-ndeamnă să citești mai mult.
Regăsești poate în cuvintele mele
Senzații ale
De ce?
E realitatea mea.
Urc:
Treptele de foc
Lucesc încă himeric.
Voi găsi poarta?
În jos, întuneric;
La fel
Tot ce sper.
Mă vreau pe mine însumi-
Vreau liniștea
Și
De ce?
Câte adevăruri
Aș putea găsi,
Căutând minciunile vieții,
Câte lacrimi
Ar putea naște
Ochii tăi…
Câte sentimente frumoase
Ar putea înflori
În sufletul tău…
De ce nimicul
În
Dator lui Eminescu
Îți sunt dator să-ți scriu în versuri
O laudă cum n-ai visat,
Căci, într-o lume de eresuri,
Tu calea mea ai luminat.
Știu c-ai fost om și că eroarea
A fost, arar,
Dar tu nu râzi, nu plângi…
În clipa asta ce-a trecut
Tu-ți pui toată speranța,
Dar tu nu râzi, nu plângi, deși
O viață-ntreagă, tu-ai râvnit
Doar clipa asta.
Dacă tu visezi
Eu scriu acum doar versuri-
Când tu le vei citi,
Unde voi fi eu oare?
Voi fi același eu, cel pururi tânăr
Sau poate un bătrân,
Rememorându-și viața pe un țărm înalt?
Voi
Dacă
De aș putea iubi, doar într-o șoaptă
Aș pune-ntregul vis speranța ce mi-o poartă
Și strigătul etern din inima-mi necoaptă
Ar ridica spre cer prea dulcea-mi soartă.
De aș putea
Da, timpul o să vină
E noapte încă; luna
Domină neagra mare,
Împrăștiind lumină
Pe valuri mișcătoare.
Dar n-a fost veșnic noapte,
Lumina nu-i un vis,
Ci luna ,ce veghează,
Rămâne vis
Copil ce învață
Sunt un copil ce-acum învață
Clipă de clipă să dea povață
Celor maturi ce gânduri nutresc –
Simțind, eu le sunt idealul lumesc.
Omul pe trepte înalte-l așez,
Pierdut între
Clipe trecute
Veșnice clipe de aducere aminte,
Clipe de aur ce nu pot fi uitate,
V-ați risipit în timp, și-acum, trecute,
Rămase sufletu-mi să vă asculte.
Mă voi întoarce iar la voi, în
Chiar dacă nu mai sper nimic
De ce ești încă atât de departe de mine?
Patimile mele și patimile tale ne mai despart încă?
Vom mai putea oare renaște în lumea asta pierdută?
Încă aștept,
Cer o speranță
Cer o speranță-
Încă-i soare sus;
Eternul vis
E-un veșnic răsărit…
Chiar de nu pot s-o cer
Din altă lume,
Nimicul meu
E, poate,
Mult mai mult…
Un Dionis sperând la o
Cel mai corect
Dacă ți-am părut atunci
A fi
Ceea ce nu ți-ai fi putut imagina
Vreodată,
Atunci eu
Voi rămâne același;
Pentru că n-are nici un sens
Ca eu
Să fiu altfel,
Pentru că am
Ce-ați făcut
Ce-ați făcut?
Cărarea are prea multe
Răspântii.
Merg înapoi
Sau în cerc- geometrie
Descoperind infimul,
Puterea de a-ntoarce
Ce-ați făcut.
Ceață trecătoare
Înnebunit de toate astea,
Înnebunit de ceea ce-ntâlnesc în jur
Și de ceea ce va fi pe urmă,
Continui să uimesc și să sperii lumea,
Continui să mă zbat, revelând,
Caută fericirea
Printre toate încercările vieții
Trec fără să privesc în urmă,
Suferințele umane
Nu reprezintă nimic pentru mine.
Fiind în afara timpului,
Întâlnesc
Caută fericirea
Printre toate încercările vieții
Trec fără să privesc în urmă,
Suferințele umane
Nu reprezintă nimic pentru mine.
Fiind în afara timpului,
Întâlnesc
Când toți ceilalți...
Încerc să te plâng...
Acum,
Când toți ceilalți mai au zâmbet...
Încerc să te plâng și să-nțeleg de ce...
Viața e un joc fără miză.
Finalul e unic
Și
“Căderea” unui astru
Aș fi putut să te iubesc
Cum n-ai visat vreodată,
Dar idealul tău lumesc
Îmi cere altă soartă.
Din calea fericirii tale
Retras cu demnitate,
Să-mi regăsesc vechea
Căderea Lui și-a noastră
Calapodul vieții a degenerat,
Însuși Dumnezeu nu mai e venerat;
Căderea Lui și-a noastră e totuna...
Timpul se scurge...și se scurge-ntruna...
Amprentă din trecut
O clipă, doar o clipă timpul de-ar sta în loc
Ne-am pierde traiul tragic sau soarta cu noroc.
Trecutul ne arată ce-am fost, suntem, vom fi;
Tu, dar, iubind trecutul,
MV