De ce îți este frică?

De ce îți este frică? Þi-e frică să citești Ceea ce scriu, și totuși, Gândul că te confrunți cu-o altă lume Te-ndeamnă să citești mai mult. Regăsești poate în cuvintele mele Senzații ale copilăriei. Părerea de rău că nu mai ești ce-ai fost Te apropie puțin de mine. Ai fi vrut poate să cunoști mai profund Felul în care eu Realizez realitatea, Însă un val de mister și de tăcere Mă înconjoară de pretutindeni Și, oricât ai citi, Oare ce ai mai putea înțelege din mine? Adâncurile din care provin, Întâmplările vieții mele, Simplitatea cu care-ți prezint tainele de nepătruns Ale ființei ce sunt, Te fac să-ți fie frică să trăiești și să gândești, Te fac să pierzi certitudinea aparent logică a existenței; Trăiești și gândești din instinctul vieții, Þi-e frică totuși ca acest nou Ce ți-a cutremurat sufletul la prima citire Să nu te cucerească, să nu te domine, să nu te facă sclavă. Neliniștea ta ar putea fi primul semn al iubirii, Faptul că te-ai gândit la ea arată adevărul Și a pluti… că nu ți-e frică de ceea ce simți, Ci de ceea ce aș putea să simt eu, De posibilitatea ca eu să nu-ți răspund cu aceeași intensitate, De ideea că tot ce e frumos e efemer. Dar, ce mai contează timpul, când putem afla veșnicia într-o clipă? Dacă vreau să fac tot ceea ce-mi spui tu, de ce îți este frică?