decembrie 2007

nu pot să nu remarc firul dur dincolo de simplitatea vie a discursului poetic și linia clar trasată în final pe inevitabilele paradoxuri existențiale: cu cât este mai mare suferința, cu atât soarele poate fi mai puternic perceput. Iar spațiile de viață pot fi paradoxale uneori față de spațiile de viețuire.
Apreciez poezia aceasta, e printre cele bune din ce am mai citit în acest decembrie.

Ela

ela mi s-a parut incredibila replica lui stateam asa fata-n fata si in ciuda faptului ca nu ma mai vazuse de vreo 2 ani si mana si piciorul stangi ii sunt paralizate a reusit sa scoata aceasta perla un fel de umor negru un fel de optimism un batranel ciudat nu stiu cum sa-i zic dar nu mai zic ca nu vreau sa incerc sa explic ce-am simtit nu poate fi explicat :) multumesc frumos

Trist Mihai, atat de trist, simplu, sincer si adevarat! Dureros de adevarat! In final batranul a remarcat ca e soare, acel soare pe care noi in graba noastra am uitat sa ne amintim ca...exista!

Bun poemul. Aș mai lucra la final. Poate aș renunța la ultimele cinci versuri care sunt, după opinia mea, un surplus de sensibilitate gratuită.

Și aici am o mică problemă:

așa că mirosul de pișat este destul de dens
și neobișnuit


De ce neobișnuit? Într-o cameră în care locuiesc bătrâni imobilizați la pat, acel miros persistent este foarte obișnuit.

E un poem despre care se poate spune ca va rezista in timp, cred eu, care merita sa ajunga si intre copertile vreunui volum.
Interpretabil, puternic emotionant, finalul...

\"prima amintire pe care o am cu el/ este legată de primul leagăn\", iată un poem populat cu oameni simpli și stări venind din copilărie prin boli, tristeți, opriți în ultima stație, aparent cu soare de care se agață tăcuți, ca de-o speranță,\"începe să plângă//cum e la voi tataie?//cum să fie//e soare//tu nu vezi?\"
Simplitatea rară care îl caracterizează,interpretabil emotiv, sensibil până la paralizie, îi dă tărie și forță.
Cu cât suferința crește, fără leac, tăcerea capătă densitatea din care izvorăște forța și puterea așteptării,\"e soare\"
Poemul e sincer și curat precum fulgul căzut între buze, în prag de an nou, aducându-ne aminte de noi...
Cu sinceritate,
Teodor Dume

lipsit de orice urmă de \"textură\" adevărată; superficial, încă ascuns în spatele unei măști lirice, deși nu prea cred că intenția ta a fost aceasta, anume de a-i da textului un aspect ascuns, un subterfugiu din care să transpară, cu ușurință, o detașare de literatura de prost gust, vezi \"așa că mirosul de pișat este destul de dens\"!!!
un text slab, debordant de o neseriozitate în ceea ce privește așezarea în pagină a ideilor lipsite de o structură adevărată, un text ce nu pare deloc a se încadra în \"texte recomandate\", este orice altceva, numai \"text excepțional\" - NU. titlul ales greșit pentru mesajul pe care vrei să-l transmiți. am citit texte mult mai bune decât al tău, care, din păcate, nu au fost recomandate!
poate mesajul meu va deranja, dar aceasta este părerea mea despre un text lipsit de coordonate lirice profunde, de o structură cu adevărat \"serioasă\"...

da dane umor negru ii pot spune si asa la tara chestia asta a ramas in picioare. paul ma voi gandi la ce mi-ai sugerat cat despre miros nu stiu am vrut sa zic ca oamenii din camera aia sunt foarte diferiti ciudati si inediti :) teodor silvia si adrian va multumesc. hp, nu stiu ce sa-ti raspund, e opinia ta si o inteleg fie esti suparat pe mine fie suntem foarte diferiti ca mentalitate etc :)

va salut

Extraordinar! Mai rar asa poezie la recomandate. Felicitari si editorului care a avut geniala ideee s-o puna acolo.
La multi ani cu sanatate si fericire!

mmm, sfarsitul este foarte, foarte fain.

si mie mi se zice tataie in salile de sport. dar nu cred ca de aici s-a inspirat komartin si nici ca tu ai fi fost inspirat de el si nici ca...

ai dreptate felix nu ai inspirat pe nimeni lol ramona si medeea, multam

Pe bunicul meu îl cheamă Alexandru dar toți oamenii cu cojoace din copilăria mea îi spuneau Sandu, unchiu Sandu. Eu îi spuneam tataie fiindcă așa mi se spusese că-l cheamă. Mă duceam destul de rar la țară, poate de vreo două trei ori pe an și prima amintire pe care o am cu el este legată de primul leagăn în care m-am dat și de primele mere verzi dulci pe care le-am cules de pe jos le-am spălat și le-am cărat cu mine pe tren înapoi în București. Putrezeau mereu în cămară.
Tataie n-a mai udat grădina de mult ,nu a mai scuturat mărul de cîțiva ani, gardul din jurul grădinii a căzut, acum este zăpadă peste tot și e bine așa. N-aș fi vrut să văd pămîntul; este atît de frig că nici nu-mi dau seama ce vreau să fac în curtea asta unde s-au tăiat porci, s-au certat oameni sau au avut loc nunți, așa că o iau spre noua lui casă.

Unchiu sandu e bine e cuminte mănîncă puțin, doarme mult n-avem probleme cu el, spun doamnele de la azil în halate albastre și vopsite roșu în cap. In cameră cu el mai stau alți cinci sau șase bătrîni, așa că mirosul de pișat este destul de dens și neobișnuit. M-am așezat lângă tataie, l-am întrebat ce face, de una de alta, lui mereu i-a plăcut să răspundă și să fie întrebat. Incepe să plîngă.

- Cum e la voi tataie?

- Cum să fie, e soare,tu nu vezi?



Mi-a placut bunicul tau.

fără acel iz care pare că te-a marcat și care distorsioneză o amintire. Aș spune că își merită locul, dacă nu ar fi atât de personal.

mi-a placut textul. imi vorbeste despre o resemnare, chiar intelepciune, la care se pare ca ajungem toti. iar finalul e bine ales.

va multumesc. la multi ani :)

\"m-am așezat lângă tataie
l-am întrebat ce face
de una de alta
lui mereu i-a plăcut să răspundă
și să fie întrebat
începe să plîngă
cum e la voi tataie?
cum să fie
e soare
tu nu vezi?\"

Cum să nu ți se umezească ochii? Îmi vine greu să descifrez, conform rigorilor strict literare, ce se întîmplă în acest poem. E ceva ce ține de temeliile vieții!

Un an plin de bucurii, Mihai. Inclusiv de bucurii poeticești!

poezie complet lipsita de originalitate

dar sa ne bucuram de zapada: La multi ani!

Înainte de a-ți spune la mulți ani dă-mi voie să-mi scot pălăria în fața acestui text. E remarcabil ce ai reușit să construiesti cu atâta simplitate pe marginea unui caz banal, poate, în lumea în care traim fără să recurgi la metafore, epitete, comparații, etc. pentru a stoarce lacrimi și compătimiri. Totuși, eu aș schimba titlul, înlocuindu-l cu unul la fel de simplu și genial ca poezia ta.

Mulțumesc de citire, Mișa!

multumesc si eu, toate cele bune

niciodata nu vedem ceea ce trebuie, si niciodata nu ne lasam indrumati de cei ce vad. stia batranul ce spune \"e soare/tu nu vezi?\". dar intotdeauna vedem soarele prea tarziu. de asta ma tem si eu cel mai tare: ca o sa vad soarele de-abia atunci cand prezenta lui nu imi va fi neaparat necesara si ca pana atunci o sa ratacesc in cautarea lui. parca e ca vorba aceea \"nu vezi padurea de copaci\". ma tem ca o sa ajung ca batranul, sa vad soarele prea tarziu, sa nu mai am nimic de facut decat sa incerc sa-i conving pe ceilalti de existenta lui si sa ma minunez de faptul ce prezenta lui e atat de evidenta si totusi nesesizata de sufletele fragede.

Mi-a placut:)ce pot spune mai mult,o simplitate ce te izbeste inca din primele randuri ale poeziei, prin linii clar trasate si o poveste bine spusa. Te voi mai citi. Alexandra

nu zic ca nu e bine, doamne fereste
dar e mimat

sfasietoare! mi-a placut enorm lectura.
Poezia, repet: poezia are nevoie de dovezi - nu o poti tine doar intr-un varf de sulita bine ochit.