Mihai Petrescu

Desenez peisaje cu tente De gânduri, culori pastelate, Trăite-n zâmbete absente Aruncate-n nopți de martie. În tăcere, cuvinte cad în gol, Priviri pe furiș, ca doi copii Îți simt

Dor, Privirile spre tine Dor, De dorul tău. Te am doar în amintire Te am, Și nu-mi pare rău. Țin, Sentimentele departe Țin, La tine ca-n prima zi. Vreau un sărut aparte

E doar un vis în otrava dimineții Aștept măcar o privire, un sărut Un semn de iubire pe parcursul vieții, Împreună să o luăm de la-nceput. Mă trezesc vorbind singur despre iubire, Căci

Cu suflu' greu prin ceața nopții Croind un drum spre răsărit Ascult durerea lunii târzii Ce suspină spre plecarea Lumii noastre vi. Număr pașii ce se-ascund De greșeli din asta viață

Aer rece, sfarsit de toamna, Amintiri indepartate Scanteia singuratatii le aprinde: Erai atat de frumoasa, Senzuala, spontana, Erai tot ce-mi doream! Dar, te-am lasat sa pleci. Acum, esti mult

Sfărșit de octombrie printre amintiri tărzii, Copaci zbătându-se între viață și moarte, Soarele pal parca bolnav și el de vreme, Aerul atât de rece ce-mi taie respirația, Buzele tremurând de

Ascunziș în melancolia verii Privind pe ascuns, rezemat de geam Lumea ce trece, vine, pleacă Spre nu știu unde, dar ce mai știu? Când pianul cânta de săptămăni întregi, Viorile plâng de dorul ei

Am invatat multe: sa scriu si sa citesc Am invatat sa-nchid ochii si sa privesc Frumusetea apusului, sufletu-mi incalzea Dar in intunericul meu, o lumina, o stea. Am invatat sa pasesc, sa zbor

Mă trezesc din vise, mireasma ta n-o găsesc, Simt absența unui suflet, departe acum Patul gol, ar trebui să fi, să te privesc Unde e sărutul tău? Te iubesc vreau să-ți spun. Mi-e dor de ochii

Printre mii de gânduri e chip ce strălucește Un chip de înger ce în suflet se zbate În atâtea momente ea în gând zărește Iar vise scrise, definite, create. Sub chipul tău pal se-ascund multe

Iar acum, căci soarele a apus Am doar cuvinte și atât de spus A trecut totul, precum o clipă A trecut fericirea, risipită. Credeam doar în iubirea de atunci A dispărut valul, izbit de

Să fumezi, sub purpura de lună, Ce să alegi între rai și iad? Poet nebun, cu versuri ce răsună În cer...și stele...și cad De durere iau iadul în cunună, Poet nebun, pierdut în vad.

Lângă digul pustiu privesc nori întunecați, Mă plimb singur acum într-o zi de marți Pe betonul murdar, neschimbat de-atâta timp Dar eu indiferent încet încep să mă schimb. Nu mai sunt cine am

Închide ochii, simte briza de vară Ascultă marea, se revarsă val cu val Pășește-n nisipul cald seară de seară Privește singur și tăcut apusul pal. Mă cuprind gânduri ce vin acum și

Cuvintele-s minciuni, fapte fără noimă Gânduri puerile, versuri fără rimă Trecut neînțeles, prezentu parcă mut Flori incolore, trandafir negru tăcut. Inimi frânte, sentimente-nselătoare Nopți

Închid ochii, respir adănc privind neantul Plec capul pe mâna-mi aproape fără puteri Simt că mă sting, dar nu sunt eu, e sufletul Ce fără de speranță se sinucide Sătul de melancolie, gânduri

Decor întunecat, nici urmă de soare Un cer fumuriu, un sunet lent ce moare Lungi priviri ce se sting în văzduhul tăcut Doar un gând melancolic într-un suflet mut. Tăcerea oprește timpul, și

Și dacă aș mai putea păși pe-un alt drum Gândul mi-ar fi tot îmbibat în tristețe Vis dispărut, o speranță făcută scrum Momente moarte, clipe neînțelese. Și dacă ar mai exista vre-un început Nu

Cu timpul, Bucăți din suflet se desprind din ființă Lăsând amintiri sumbre, zi de zi Mă-ndepărtez subit de-a mea dorință Nu mai uităm, nu mai suntem copii. Cu timpul,

Întorc privirea, un șir de urme în spate Lasate de pașii mei pe zăpada moale E pustiu, iar pe alocuri sunt becuri sparte În ceasul tărziu al nopții visele-s goale. Și continui să las urme, dar

E un vis neîmplinit ce-mi răscoală mintea Cu un sunet amorțit ce-mi deschide setea De fericire, dar aud pianul cum plânge Asta mă-nfioară și-mi curg lacrimi de sânge Iar ochii mi se-nchid, mă văd

Absent de realitate visez în neștire O voce-n cap îmi șoptește întruna: scrie! Ce să mai scriu, când culorile au dispărut Doar sunetele astea de pian le mai aud Curcubeul e alb-negru sau chiar nu

Sunt multe stări rare, multe sentimente Am trăit multe vise, multe regrete Înconjurat de dorințe, de speranțe Zile negre judecat, ca în instanțe Nopți albe plătite cu lacrimi ciudate Ce inca nu

Parcă visam de mult la o astfel de zi.E aproape amiază, razele de soare îmi strâpung ploapele trezindu-mă.Sătul de pereții albi ai camerei ma-nbrac rapid, parcă speriat și ies pe ușă.Ieșind din bloc