Mihai Petrescu

Aer rece, sfarsit de toamna, Amintiri indepartate Scanteia singuratatii le aprinde: Erai atat de frumoasa, Senzuala, spontana, Erai tot ce-mi doream! Dar, te-am lasat sa pleci. Acum, esti mult

Închid ochii, respir adănc privind neantul Plec capul pe mâna-mi aproape fără puteri Simt că mă sting, dar nu sunt eu, e sufletul Ce fără de speranță se sinucide Sătul de melancolie, gânduri

Închide ochii, simte briza de vară Ascultă marea, se revarsă val cu val Pășește-n nisipul cald seară de seară Privește singur și tăcut apusul pal. Mă cuprind gânduri ce vin acum și

Doru-mi mare pentru tine Ale ei rime frânte-n sine Eu revenindu-mi din tristețe Nu mai văd a ei noblețe. Parcă-i singură pe pământ Cu al ei suflet ce-i e frânt Simțindu-mă eu vinovat Mă văd

Mă pierd acum în gânduri când te privesc Mă pierd în ochii tăi, dar mă rănesc Îmi zămbești, iar flacăra din mine Crește din jarul aprins doar de tine. Drumu-mi din ce în ce mai confuz, de

Singur pe strazi hoinăresc Pe nimeni eu,nu mai zăresc Cautând vreun prieten,cineva O iubire pierdută,undeva. E târziu,e prima oră în noapte Acum vorbesc singur,în șoapte Poate înebunesc sau

Mi-e dor de ea, de tot ce mă înconjoară A lăsat totul, totul să moară Acum stau și totul regret A fost greșeala mea, dar n-o să mai repet. Timpul tot s-a scurs Atât și soarele, și el a

Sfărșit de octombrie printre amintiri tărzii, Copaci zbătându-se între viață și moarte, Soarele pal parca bolnav și el de vreme, Aerul atât de rece ce-mi taie respirația, Buzele tremurând de

Și dacă aș mai putea păși pe-un alt drum Gândul mi-ar fi tot îmbibat în tristețe Vis dispărut, o speranță făcută scrum Momente moarte, clipe neînțelese. Și dacă ar mai exista vre-un început Nu

Am invatat multe: sa scriu si sa citesc Am invatat sa-nchid ochii si sa privesc Frumusetea apusului, sufletu-mi incalzea Dar in intunericul meu, o lumina, o stea. Am invatat sa pasesc, sa zbor

Al meu timp în urmă lăsat A lăsat totul întristat Pierdut și el pe undeva Simțit de mine cândva. A adus speranțe mărețe Alungând a mea tristețe Dar acum, plecat departe Undeva, într-o altă

Vreau să plec de aici, să am aripi să zbor Vreau să dispar, să mă ascund după vre-un nor Cuvinte să las în urma drumului meu Obosit-am să mai port sufletul meu greu. Am atins acum un orizont

Pășește ușor în odaia mea rece Înfiorător pe lănga mine trece E pe jumătate dezbracată E intr-o rochie albă, mată Privind-o în ochi apăsător Îmi aduce aminte de un dor De a simți o iubire langă

Desenez peisaje cu tente De gânduri, culori pastelate, Trăite-n zâmbete absente Aruncate-n nopți de martie. În tăcere, cuvinte cad în gol, Priviri pe furiș, ca doi copii Îți simt

Caut, caut în disperare: Caut fericire și iubire, Să privesc cu nepăsare Gându-mi în neștiire. Caut, caut în disperare: Caut locul meu de veghe Unde-s liniști mari și rare Unde nimeni nu mă

Parcă visam de mult la o astfel de zi.E aproape amiază, razele de soare îmi strâpung ploapele trezindu-mă.Sătul de pereții albi ai camerei ma-nbrac rapid, parcă speriat și ies pe ușă.Ieșind din bloc

Printre mii de gânduri e chip ce strălucește Un chip de înger ce în suflet se zbate În atâtea momente ea în gând zărește Iar vise scrise, definite, create. Sub chipul tău pal se-ascund multe

Din nou am ieșit la plimbarea de seară. Parcă acum totul e mai întunecat, parcă...e diferit. Merg pe drum cu pași apăsați, privirea în jos , plec spre lumea gândurilor, o lume a mea unde mă pierd zi

S-a întunecat total afară Fericirea mea începe să piară Privind bolta cerului înstelat Ce magic de lună e luminat. Cu gândul îndepărtat la ea O nouă iubire, atât de grea Ce mă-nvălui cu

Cu suflu' greu prin ceața nopții Croind un drum spre răsărit Ascult durerea lunii târzii Ce suspină spre plecarea Lumii noastre vi. Număr pașii ce se-ascund De greșeli din asta viață

Iar acum, căci soarele a apus Am doar cuvinte și atât de spus A trecut totul, precum o clipă A trecut fericirea, risipită. Credeam doar în iubirea de atunci A dispărut valul, izbit de

Cuvântul e unealta de studiu Ea e totul, e al meu preludiu Ce mă-nconjoară întotdeauna Cănd apare soarele și luna. Scriind cuvinte nepăsătoare Dând frazelor puțină culoare Uimind ceea ce

E acum primul Crăciun când singur mă simt, E prima dată când cadouri nu doresc, Bradul să fie gol, e grotesc, dar nu mint Am uitat de tot să trăiesc și să iubesc. Privesc pe fereastră, ninge-n

E doar un vis în otrava dimineții Aștept măcar o privire, un sărut Un semn de iubire pe parcursul vieții, Împreună să o luăm de la-nceput. Mă trezesc vorbind singur despre iubire, Căci