Mihai Petrescu

Vreau să plec de aici, să am aripi să zbor Vreau să dispar, să mă ascund după vre-un nor Cuvinte să las în urma drumului meu Obosit-am să mai port sufletul meu greu. Am atins acum un orizont

Din nou am ieșit la plimbarea de seară. Parcă acum totul e mai întunecat, parcă...e diferit. Merg pe drum cu pași apăsați, privirea în jos , plec spre lumea gândurilor, o lume a mea unde mă pierd zi

Nepăsător mă schimb pe zi ce trece Precum viața asta ce stă să plece Merg singur pe străzi și mereu cu alt gând În spatele meu e doar fum alergând. Gândurile încep să mă răpună Ura din capul

Mă pierd acum în gânduri când te privesc Mă pierd în ochii tăi, dar mă rănesc Îmi zămbești, iar flacăra din mine Crește din jarul aprins doar de tine. Drumu-mi din ce în ce mai confuz, de

Încercarea de-a schimba totul în bine, Încercarea de-ați face o viață bună Mi se pare absurd, viața mea e-n rime, E fără un zămbet și totul trist sună. Încercarea de-a fi bun în asta

E acum primul Crăciun când singur mă simt, E prima dată când cadouri nu doresc, Bradul să fie gol, e grotesc, dar nu mint Am uitat de tot să trăiesc și să iubesc. Privesc pe fereastră, ninge-n

Aud acum doar sunetul apei line, Curgând agale peste pietre mate, fine, Fără un gând, ajutându-se pe sine S-alunece pe alibi line, largi, senine. Sunt precum văntul iar rece inima mea, Bate în

Caut, caut în disperare: Caut fericire și iubire, Să privesc cu nepăsare Gându-mi în neștiire. Caut, caut în disperare: Caut locul meu de veghe Unde-s liniști mari și rare Unde nimeni nu mă

Un nor negru mi-a acoperit simpla viață Făcând să privesc acum doar în ceață Nu mai primesc nici căldura de dimineață Totu\' a făcut ca sufletul să-mi fie gheață. Acum fiind singur pe acest

Pășește ușor în odaia mea rece Înfiorător pe lănga mine trece E pe jumătate dezbracată E intr-o rochie albă, mată Privind-o în ochi apăsător Îmi aduce aminte de un dor De a simți o iubire langă

E seară, în toi de vară E o frumusețe rară O priveliște de sus Un oraș, de vânt râpus. Sunt doar eu, si-al meu rece gând Mă simt acum mult mai plăpând Privind spre a mea natura E doar a

Cuvântul e unealta de studiu Ea e totul, e al meu preludiu Ce mă-nconjoară întotdeauna Cănd apare soarele și luna. Scriind cuvinte nepăsătoare Dând frazelor puțină culoare Uimind ceea ce

S-a întunecat total afară Fericirea mea începe să piară Privind bolta cerului înstelat Ce magic de lună e luminat. Cu gândul îndepărtat la ea O nouă iubire, atât de grea Ce mă-nvălui cu

Al meu timp în urmă lăsat A lăsat totul întristat Pierdut și el pe undeva Simțit de mine cândva. A adus speranțe mărețe Alungând a mea tristețe Dar acum, plecat departe Undeva, într-o altă

Doru-mi mare pentru tine Ale ei rime frânte-n sine Eu revenindu-mi din tristețe Nu mai văd a ei noblețe. Parcă-i singură pe pământ Cu al ei suflet ce-i e frânt Simțindu-mă eu vinovat Mă văd

O văd în fața ochilor mei Pare fiica unor zei Atăt de blănda în sine Uitându-se sinceră la mine. Vrăjit de ai ei ochi blănzi Te fac orice să-i răspunzi O culoare atăt de aprinsă Ce de nimeni

Singur pe strazi hoinăresc Pe nimeni eu,nu mai zăresc Cautând vreun prieten,cineva O iubire pierdută,undeva. E târziu,e prima oră în noapte Acum vorbesc singur,în șoapte Poate înebunesc sau

Întins pe spate, iarba-i moale Stau, privesc frumosul soare Cum apune după dealul verde Uimit cum în văzduh se pierde. E o culuare de neatins Un roșu-galben aprins E atât de

Mi-e dor de ea, de tot ce mă înconjoară A lăsat totul, totul să moară Acum stau și totul regret A fost greșeala mea, dar n-o să mai repet. Timpul tot s-a scurs Atât și soarele, și el a

Dintr-o dată văd În față o cărare Ce mă așteaptă zisa-i eu că pare Tot gândindu-mă ce să fac Să o urmez? să-i fac pe plac? Luându-mi în dinți inima Lăsând în urmă versul si rima Plecăi spre