sempre vagando

Frumos, sensibil - lasarea pe brate a unei privighetori..
Si trist (pentru mine) - mormanele...
Simteam nevoia s-o spun.

Poetul=\"soldatul cu bratele pline de privighetori
cantandu-le cantecul pana la uitarea de sine si amintirea de SINE\", sau, Poetul=\"arta de a sculpa cu povara cantecului, ramas greu pe brate, in materialul acela cuidat cunoscut in botanica ca \"Omul bun si pomul copt.\"Iata, ce-mi trece mie prin minte, acum si aici. Si pentru ca nu mi
s-a spus sa tac, marturisesc un gand: tristetea este partitura privighetori. Ea naste lumina si o noua zi, si o noua zi si 1000 de ani de Cuvant. De atat de multe ori...

Era o poveste \"Privighetoarea\", era același cântec trist, ca o iubire imposibilă, ca o trecere îndelungată prin suferință, un cântec ce lasă în inimă semn, ca o amprentă de neșters. Și, ca și aici în poem, privighetoarea cădea, în urma ei rămânea doar zborul luminos și ecoul unui cântec, așa, ca o certitudine. Așa cum rămâne fiecare poezie, cu grația sa, cu înțelepciunea poetului, în fiecare dintre noi...
Mihai, lumina pătrunde, cumva, indiferent ce nume poartă \"acolo\".

Ela

\"Tot ce -i al meu port cu mine\"...o privighetoare, un timp...un morman de privighetori


cu respect
erika

poate m-aș ridica
dintr-o aripă de privighetoare
aș învăța privitul înapoi
și aș lăsa firimituri de lumină
să recunosc drumul
oricând
până acolo


Cu drag!

Poem deosebit... las imaginea sa vorbeasca

Imagine deosebita. Textul o merita.:) Este inca loc de emotie...