Mihaela Maxim

superb...
\"dar mamă,
o dragoste mare se întâmplă
sau ea este omul negru care privește adânc
afară din noi?
\"

bucurie.

\"Renegându-mi tot mai înverșunat viitorul\"
\"Nu mai voiam să lupt împotriva curentului. \"
\"înconjurată de sfârșit\"
cam grăbită dragostea asta ... lasă, că vine ea clipa...

frumos...

abia așteptăm să citim \"jurnalul viitorului\".

tresar și eu pe deasupra cuvintelor, n-aș putea spune unde bate orologiul de forță în poemul pictat pe miezul vieții.

da, în 86 nebunul era cel care caută de unul singur sensurile, care se întâmplă să aibă uneori alte ocupații, ingrate, cum ar fi cititul, scrisul, sportul, muzica, etc. la transcriere, nebunul care-și iubea steaua a devenit cumva doi, un el și o ea, iar căutările au adus la capătul tunelului dragostea.
fragmentele găsite sunt, poate, cele mai... deocheate. asta pentru că numai copiii pot vorbi despre lucruri cu atâta ușurință. dramele lor majore trbuie să copieze cumva ultimele cărți locuite, iar sindrofia de sensuri este cumva... departe de tot de adevăr, cum alteori atât de aproape. lucrurile se schimbă de la o zi la alta.
nu cred că poate înțelege cineva un traseu atât de complicat, însă aici, nu este decât un joc de-a cuvintele. Ceea ce vreu să spun este că lucrurile scrise astfel, acum, ar avea cu totul altă semnificație, pe care atunci nu o înțelegeam. în fine... asta e.

am muult mai puțin timp, dar din fericire am înregistrat :)pagini și oameni pe care-i citesc mereu cu plăcere.

pentru \"capitalele corpului\", pentru \"Alzheimer\", pentru culoarea ploii, pentru \"ziua mototolită\", pentru ... nu, sorry, altfel trebuia să fie mesajul.
este o bijuterie, poezia ta.
mercic.

cu prietenie,
Miha.

ohooo, nu te grăbi cu felicitările, am schimbat cam tot, n-a rămas decât nebunul, steaua și iluzia dragostei lui... iartă-mă, sunt versuri de o naivitate telurică, a trebuit să-i răstălmăcesc sensul în \"limbajul\" de acum, să... ascund în forme geamătul unei timidități necontrolate... m-aș simți total dezbrăcată... încerc să reeditez, pentru a rupe caiețelele în bucățele, este cumva redescoperirea copilăriei, rupere din genunchi, eliberare, mai mult decât periplu prin genunile... ființei.
nu este nimic fascinant, propria mea naivitate mă calcă pe nervi, n-aș putea să-mi asum acele versuri, însă trăirile-mi sunt atât de aproape, că nici nu le-aș putea renega.
recunosc însă că fiecare rescriere a unei poezii vechi înseamnă masacrarea ei, pur și simplu n-o pot ...\"repeta\". în plus înghite multe reveniri, este o muncă ingrată… din cauza asta, m-am ferit, cel puțin până acum, să trec prin versurile de la început... aș începe să le... îmbătrânesc.
oki, o să caut caiețelul, dacă pagina a scăpat vie și întreagă din weekend, poate vin să ... lipesc
este mai mult o culegere de imagini care m-au bântuit, n-am fost un ... copil precoce, și acum scriu destul de... primitiv.

poemul tău... prevestire de toamnă
resimțiri trezite ancestral, nările sorb tristeți proaspete, vii, atavice și luminoase.

poezia de suflet
\"Și fiecare răspuns e o piatră
la piramida pe care
fără sclavi,
mi-o construiesc,
piramida care mă îmbracă încet,
din ce în ce mai etanșă
din ce în ce mai înaltă
prin care n-am să las decât o fantă
pentru raza tractoare la cer
a iubitei mele de fier
\"
fără cuvinte... deja comentariile au spus multe.
e o ...poezie!
.

râsul de dimineață, nealterat de ... rigorile zilei, cu visele proaspăt întruchipate în minte, și inima călcând vaporos norii mijiți pe sub torente roșietice.
faină, proaspătă.

în primul rând, textele m-au bucurat.
dacă a fost necesară dedublarea pentru a le exprima, sunt de acord cu asta.
n-aș fi de acord cu disimularea pentru a scrie cu alte nume păreri pe care nu ai curajul să ți le asumi.
câtă vreme mesajul este unul poetic, mi se pare ok... cam obositor, poate, însă dacă cineva consideră că merită... are gândurile sale

\"o privești
ea... te numără
\"
cea mai liniștită explozie a unui mugur pocnind a dragoste... dincolo de tăceri gândurile pun poduri de oglinzi peste viață

Penelope, așteaptă. speranța nu este decât un pui de porumbel, cu aripi în formă de inimă. mai este puțin, și va ști să zboare, iar atunci cuvintele vor fi de prisos... clopotul pieptului îi va răsuna a întoarcere acasă...

că toate durerile au un final filosofic... acuma depinde foarte mult cât de departe ai mers pe drumul durerii... clișee pe drum nu pot decât să smulgă din tine, mască după mască, până la rădăcinile din umeri, unde se vor naște aripi

pagină cu pagină, fiorul acelor zile parcă ne intră în carne, în nări, în gură. libertatea noastră reală sau aparentă își schimbă gustul. aceste mărturii presează urmele vremii în pumnii cenușii ai disperării.
iar setea capătă o nouă culoare

era of, suflete, ...
mih