Uneori, despre dragoste

În general, evenimentele mari (de orice gen) ne sperie. Dar există o plăcere ascunsă în teamă, o dragoste mai mare decât dragostea pe care o așteptăm. Altfel spus, fericirea e însuși drumul spre fericire.
Omul negru poate fi în fiecare... deși nu în egală măsură.

A.

am facut mici modificari. omu\' negru nici n-a observat. cred ca este la ora de lectura...

Thais, o dragoste mare se intampla cu tot cu teama din noi... chiar in pofida.

este ca si cum trupul nostru ar ramane stramt de noi. aidoma hainelor vechi. si, da, iti trebuie curaj pentru a intra in el.

dragostea e totusi omul negru care priveste din noi
ea nu se intimpla :)

zambesc amar...stii tu ceva...:)

dragostea- om cu aripi - sugestiva asemanare. As merge mai departe, dupa modelul vostru, si as adauga \"om cu aripi uneori topite\"... dragostea se aseamana cu un Icar. Cand vrei sa o cuprinzi, sa te inalti la/prin ea, o descoperi in picaj liber...ce ramane? Poate doar dragostea de sine, sau dragostea de amintiri, sau dragostea de dragoste...caci cu totii dorim sa iubim/ sa fim iubiti, cu totii ne hranim cu iluzii...Iubirea este ceva care moare perpetuu. Iar cand moare intra in stare de putrefactie, devenind teren fertl pentru o noua iubire. Atunci iubirea moarta isi traieste viata tainica in cea noua si astfel iubirea, de fapt, nu moare...Cam aceasta ar fi legea nescrisa a naturii. Si inca ceva...de ce poetii cinstesc intr-o asemenea masura dragostea? Poate pentru ca nimic nu are mai multa nevoie de lauda decat aceasta, pentru a parea altceva decat este cu adevarat...oricum, frumos poem...

nu stiu daca poetii cinstesc dragostea. ei o cauta. la fel ca si noi. altii incearca sa o defineasca si, mai intotdeauna, se izbesc de controverse. pentru ca dragostea este \"altfel\", \"altceva\"...
iti multumesc pentru cuvinte

Cine altcineva ar putea fi omul negru, decât \"teama de o dragoste mare\", în acest context.
Teama de o dragoste mare este ceva cu care, inexplicabil, se confruntă întotdeauna doar cei care pot oferi o dragoste mare... este aici o stranie și neînțeleasă vorbire a sacrificului, a altruismului. Un subiect filozofic în toată regula: coalizarea cu spaimele omului negru vânat spre a fi dezgolit sub aripile albe de înger... sacrificarea prin temere, a unei \"mari iubiri\", apropiere de o răzvrătire măcar prometeică dacă nu luciferică, și totuși nerăvrătire ci o frică de lumina îngerului a celui(sau celei) prea aspru cu sine. Uneori o exagerată autoevaluare ne poate face dulci vrăjmași Lui Dumnezeu.
Versificația, bună!

MORALA:
Uneori, trebuie să fim mai buni cu noi înșine primindu-l pe îngerul alb, necondiționat, omul negru fiind în această poezie prototipul autorăstignirii laicului din noi. E de bine , e de rău?

Alb sau negru, cineva picteaza in noi. Mai greu ne descurcam cu nuantele...

In alta ordine de idei, ma coplesesc aceste comentarii ample.

Ba eu ar cam trebui să spun că sânt copleșit, cel puțin până acum. Mesaje frumoase scrise frumos. Și nu numai frumoase mesajele dar și reale... nu că frumosul nu ar fi și real, dar nu întotdeauna!
Bravo, țineți-o tot așa și am să fiu neinvitatul care vă va cumpăra primul o carte!

Când am spus că mesajele sunt frumoase, m-am referit bineînțeles la exprimarea ideilor în poeziile dumneavoastră.

O zi prefectă!

superb...
\"dar mamă,
o dragoste mare se întâmplă
sau ea este omul negru care privește adânc
afară din noi?
\"

C.D. (mi-ar placea sa pot scrie aici un nume, nu 2 litere...:)),

multumesc, dar, o zi perfecta nu exista!
si nici o carte nu va exista.

Miha,
te mai astept. Si,promit, omul negru va fi cuminte :)