În gulagul românesc ( 11 ), mărturiile tatălui meu

<div align=justify Penitenciarul Aiud avea în incinta lui trei închisori. Două secții cu încăperi mai mari, apoi Celularul sub formă de T și Zarka, cu ziduri groase, umede și reci, mormântul sutelor, poate miilor de români. Cu toții suntem cazați pentru început la secții care erau socotite ca o carantină sanitară și politică. Eram douăzecișișapte într-o cameră. Patul repartizat nu avea saltele, nici pernă, nici pătură, doar o plasă rară din tablă. Mi-au dat niște haine casate de la copiii de trupă pe care le-am întins pe plasă, dar în timpul nopții acestea se deplasau și mă trezeam în dureri, cu picioarele intrate în golul tablelor Hainele personale au fost luate la magazie, primind altele vărgate. Aveam zilnic plimbare în curte douăzeci de minute. Din contactul cu cei arestați mai înainte am învățat multe lucruri trebuinciose pentru anii de detenție care urmau. Scriam pe săpun, pe cauciuc, pe sticlă, ne confecționam ace de cusut din diferite sârme pe care le camuflam prin mături, prin cusăturile hainelor etc. Învățam, învățam mult, orice : limbi străine, matematică, filozofie și mai ales versuri scrise clandestin de mari poeți închiși și ei și rugăciuni. Se țineau cursuri de către mari personalități, ți se dădeau cunoștințe din toate domeniile. Între celule se comunica prin morse sau cu cana la perete. Toate acestea până la terminarea carantinei, căci de aici vom trece la regimuri severe. Ca un preludiu al asprimei ce se pregătea, am fost înghesuiți o sută de oameni în 32 de metri pătrați. Dormeam îmbrăcați, cu capul pe umărul altuia. Transpiram și ne era sete, dar apă nu ni se dădea. A doua zi urma să luăm contactul cu altă viață. Mihail Munteanu Va urma </div align=justify