Mihaela Maxim

Bucură-mă cu prezența ta însorită pe cuvintele mele înflorite amintiri cu spuma trandafirie-a parfumului uitat în arhivele clipei de rătăcire Tremură vântul neștiut între petale

Ramurile-mi plec, ca un păr uscat de vise Udă-mă tu, copile Visele-mi înalț, legată la picioare Arată-mi pe cer norișorul tău norocos De zăpadă N-am nimic în schimb Anii grei se

În seara aceea ai trecut pe lânga mine Gândind Că ne vom ciocni Ca două trenuri… care-și fac semnale Când se-ntâlnesc pe cele 4 șine Gândeai tu c-o să cobor de pe șinele mele Și-o să mă urc pe

mi-a plăcut mult fluturele tău de lemn cu aripile descheiate umbrele prin care ghiceam viitorul cercurilor de lumină trupul abia siderat sub pânza de paianjen a dorului din care țeseai

M-am perindat goală Prin gândurile tale Prin visele tale Și m-am acoperit pe rând Cu flori Cu rouă Cu petale Cu tulpini Cu rădăcini La pătrat Cu figuri De stil Pe ureche Cu pene De

Cu caii în galop privesc peste umăr poetul cum scrie din taine și număr cum galbene clipe de iarbă se duc și apun peste codri de floare de nuc răcnește prin gânduri o fiară amară sub scânduri

Pe o plajă de cuvinte Hăituiți trec să se-adape Toți cireșii fără floare Toți ciclopii fără pleoape Răsărind în nopți cu lună Toți străinii făr’ de ape Lacrimile împreună le curgeam Pe grâu

Cioburi de sânge înghețat și uscat Înfipte în buzele mele, Pe marginea ființei La capătul timpului meu răsărea tăcerea Cu pașii mici, în fire mărunte “Rase” toate la aceeași înalțime

ți-am servit zilnic câte un pahar de sânge proaspăt mustul orelor în care ne priveam, exacerbați de sentimente, amintirile puține la număr… puneam câte o perlă smulsă din același șirag trebuia

adânc în mine cuvinte cu fața la perete gând răsucit în colivia simțurilor fân de toamnă îneacă miros de nostalgii gol temeinic spațiu crucificat vid dumnezeu în zare o caleașcă de

viața mea într-un borcan păzită de tine în laboratorul cunoașterii m-ai prins cu un picior în nori cu altul adânc înfipt, infiltrat în carnea pământului ca o poză cu seve

treceam cândva, moleculă cu moleculă prin aripile tale amputate de timp chiar înainte de a-ți auzi foșnind ultima zbatere îmi spuneam că am ajuns în rai și voiam să plec în căutarea Sa dar

I jumătatea mea de găoace citește, surâde și tace gălbenușul a intrat în vacanță noi ne iubim două coji separate cu margini zimțate sorbim de pe albii pereți în imagini ultima transmisie

I pâine Nestingherite Buruienile tăcerii cresc prin Templul gândurilor Vulturul se întoarce din când în când să-mi toarcă ficații cu negrul său plisc la porțile țipătului împotmolit În

- Ce vrei ? - Am venit să-mi secer ...clipele Să-mi sădesc lacrimile în surâsul tău Am venit ...să vopsesc curcubeul Și să îngrop securea razboiului Văd acum cu ochi de fulger trecutul

Să nu întorci capul! Eu sunt Pe urmele-umbrele tale Să-nu-te-trezești! Doar în visul ăsta ...suntem În sfârșit împreună Să nu dai cu pietre! De timp Către chipul meu pe

Mai aduceți foi să-mi fac aripi de hârtie, să zbor cu ochiul în lună și-un picior în covor puneți iarbă de cântec pe focul de dor să se-adape umbriții mei cai pe pereți să alerge prin suflete

Eu te țin în mâinile umbrelor Cu trunchiul la vedere, Să poti cădea ca-ntr-o oglindă Când visele n’au să te țină Aproape de tăcere Tu mă purtai pe stele Într-o dulce mângâiere Ea mă

Ochiul meu mijit te-a atârnat de gene Și a pornit vrăjit cu trudă, prin poeme Ne-am strecurat prin rouă timide și ne-am dus Cu fiecare rază foșnită spre apus Călăuzite-n taină de