Poezie
visul sângelui
1 min lectură·
Mediu
treceam cândva, moleculă cu moleculă
prin aripile tale amputate de timp
chiar înainte de a-ți auzi foșnind
ultima zbatere
îmi spuneam că am ajuns în rai
și voiam să plec în căutarea Sa
dar se făcea că plângeam...
curgeam din capilare
drept în inima pământului
eram atât de roșu...
răni învinețite abia scăpau
câte un bob rubiniu
pe care mi-l priveam
bucăți chipul amurgului
pâinea sărată a trupului meu
apoi urcam verde
răscolitor de verde
într-un copac de fapt
urcam incolor însă
oglinda ramurilor mă întrupa
cu veșminte de frunze
până când mîna ta de copil
s-a ridicat să mă reculeagă
roșu, zemos, somnoros
sădindu-mă dintr-o mușcătură
înapoi în inimă...
083910
0
\"până când mîna ta de copil
s-a ridicat să mă reculeagă\"