Mihaela Maxim

M-aș bucura să treci pe la mine
mess_age_chain@yahoo.fr
Cu drag,
Miha

felicitari, Virgil!

albul ca punct de pornire, ceata cunoasterii.
este intuitia botezului, daca vrei, dar si acel indefinit în care ne întoarcem ori de câte ori avem nevoie de echilibru, de purificare, pentru a începe o nouă creație. Albul ca pânza unui nou viitor, în care inviți, în liniște, actorii imaginației să-și nască lumea. Astfel albul este și nimic, și tot, așa cum și tăcerea poate fi lipsa oricărui sunet, sau adevărul suprem în echilibru.
așa cum dimineașa este un moment al zilei, albul își are ciclicitatea sa în actul creației.
merci.

Adrian, cu multă tristețe am citit, mai întâi comentariile, apoi secțiunea prezentă de mărturii. Îmi pare nespus de rău că trebuie să justifici acest act asumat cu sfințenie... Dacă aș avea puterea, căderea și mijloacele, eu una aș face un film, cu tot ce este aici... Nu numai că este un subiect încărcat de \"realitate\", viu, organic, dar se împletește cu acea realitate a sufletelor peste care nu de mult, a trecut o revoluție... Nu ne-am schimbat mult, ca oameni... Din păcate a învăța să fim mai buni, mai toleranți, rămâne un vis nenorocit asupra căruia ne îndârjim de pomană... Uităm adesea că lumea începe cu noi... Nu scrii numai pentru cei foarte tineri... Scrii și pentru acei care nu și-au împăinejenit amintirile, cei care vor să rămână cu ochii deschiși... Este foarte adevărat... regimul nu a fost de vină pentru tot... Oamenii sunt cei care și-au ridicat statui pe marginea înaltă a regimului, cu tălpile pe lama groasă a cuțitului sădit în cutele durerii celor \"de jos\"..., cei \"înfipți\" în țărână, care încă aveau curajul să spună ceea ce cred, încă aveau curaj să gândească ceea ce simt... Curios cum istoria nu ne face mai uniți, mai doritori de a pune umăr peste umăr, pentru ceea ce trebuie să fie societatea moștenită cândva de copiii noștri... Curios cum găsim motive să nu fim mândri că suntem de o parte sau alta a ...trecerii timpului.
Haideți să uităm imperfecțiunile vieții, să spunem măcar acum că ne pare rău și să ne dăm mâna. Haideți să privim emoțiile dincolo de cuvinte, fără satârul unui cuget superficial... Haideți să apreciem gestul și să plecăm capul în fața durerii, resemnați. Haideți să fim... oameni.
Cu drag vouă,
Miha

botezul sărat...
eclipsa durerii trecând
prin găuri albe
geana visului
o mâna cu suflet de femeie
- abia smulsă din aer
părere ușor locuită
…
insule fără trup
înfig chemări peste umeri
portativ gemând rectiliniu
melodia ruperii din lacrimă
…
sub chei necunoscute
mormane de urme
timp
răsărit de șoapte
cu gândul tremurat
clar de lună
în alb
cu valuri de negru
invadând clipe tăiate în noapte
măsluire cristalină
încheie lumina cu plin
globuri arse în cerc
dimensiuni de mic dumnezeu
redat în urna tăcerii
solitudine
atinsă!
atins!
ceasul viu
pe dinăuntru întoarce
arcuri de umbre
nisipul te așteaptă
zahăr cu vin
ghiceam stelele
în albul ochilor
privirile săgeți înaintau șiruri verzi
legate
două câte două.

uneori, chiar asta facem... calcam peste ele, serpii de sange infloresc pe picioarele noastre... Dumnezeu se odihneste in culise... nue nimic, vom primi altele, din os fara carne, se vor zdrobi si ele in prafuri albe... vom primi altele de foc, se vor arunca in bataia vantului, vom primi altele, din apa... le vom strange pe obrajii prefacuti in albii de piele...
cu drag,
miha

uite, nu prea mai am timp de dragii mei campi, bat alte uliti zilele acestea. cum mai rup din talpi, poate mai adun de pe undeva un sac de frunze uscate. vin apoi sa le lipim impreuna, una langa alta. nu le pune de umeri, pui, sunt cuvinte grele... calca peste ele si vor rasari flori din urma pasilor!
bucuroasa de vizita,
miha

o pereche de aripi pentru tine!
:)

și aș mai citi, dacă nu te superi!
:)

în spirit realist...
disperarea și veninul, păcatul, frica,
concentrarea pe greșelile altora
și rostul implicării
toate cuprinse cu un echilibru al ochiului, minții și inimii.
frumos.

mai dezmeticită, un peu :)
mercic de vizită, livada e pe terminate, da\' tot mai scutură câte un fruct uitat... la bătaia din palme.

și eu una, să-mi poarte noroc!
\"cum aș fi putut altfel
să vă pun în palme două trei cuvinte?\"
să fii fericită!
cu drag și ție,
miha

e cumplit să faci ceea ce crezi și să nu fii înțeles. Ba mai rău, să se caute să ți se impună \"structuri\" de gândire venite din afara ființei, chiar și pentru cei care au tupeul să le rostească. când însă mai ești și închis pentru asta, viața devine o bătaie de joc, iar mascarada lor, penibilă.
nu, n-am știut cum era acolo, nici acum parcă nu-mi vine a crede, cu literele în față. dar cumva în mine știu acum, că așa s-a întâmplat...
pot spune că lucrurile se vor așeza, mulți vor trece pe aici să le citească.
poate și în numele lor îți mulțumesc
mult curaj
cu drag,
Mihaela

nu importă cât de rar, totul este să mergem înainte. nici eu nu mai am atâta timp să citesc, probabil într-o zi, nu voi mai avea mai deloc. însă mereu mă voi întoarce și te voi citi cu toată inima, ori de câte ori voi reuși să ajung. în plus, avem o cafea de băut împreună!:)
cu drag,
miha

de ceară, arsă în flacăra asfințitului, nostalgie... speram ca finalul să fie mai puțin tranșant... dar e ca-n viață.

îmbătrânim cu jurnalul pe buze... plutesc între noi și noi lucrurile \"deja nespuse\", alegem definitiv tăcerea, ca porti care se închid, însă râul începe să curgă înăuntru.

mai sper să \"îți\" revii și poate nu mai pleci, vezi bine
în casă îți rămân pustii sute de pagini de prieteni.

I did it again! de când... dumneavoastră?
este un dialog imaginar... o expunere și dreptul la replică
un ritual, un puzzle de imagini, dacă vrei. treaba cu parcarea nu o spuneam eu... încerc doar să văd dincolo, prin câteva gânduri răzlețe. este o stare de fapt. mai multe. încerc să înțeleg, să înnod niște fire, poate la capăt mă așteaptă o idee. mi-ar plăcea să știu care sunt gândurile între care parchezi tu.
mercic de vizită!
miha

uite, eu nu reușec să le pun pe hârtie... știu că vin să zâmbesc și la ale bombonicii tale!

dar... știi.
drumeția ne-mpinge oasele afară din cochilie
nu mai este timp de jale
ploaia se strânge în nori, spălând chipurile de răbdare
merci pentru gând...