Miclăuș Silvestru

Al zilei de pe urmă ceas de îl auzi cum sună mânios îndreaptă al tău ultim cuget spre viața de apoi de crezi în ea dacă nu crezi gândește la ce vrei la răul ce în viață l-ai făcut la

Ce ți-a făcut al „mamei Dumnezeu” de Îl înjuri așa spurcat nu cred o vorbă din ce spui de lași nervii de-o parte pot să te consider „sănătos” deschide cartea minții așează-ți scaunul la

Motto „Legea este egală pentru toți” un mare adevăr sau doar o minciună-ncoronată de ghilimelele-aurite ale justiției ce vor să spună aceste cuvinte încurajatoare fapte contraveniente

În Parlamentul „Teatrul de Păpuși” Azi a fost înc-o paradă; Multe insulte-injurii, ca la ruși, Rosteau toți, dar în… șaradă.

Nu sunt perdele pentru ochii mei să-nvăluie-a ta goliciune și nici pe cea a lumii dezbrăcată-n ultimă instanță și de bunul simț cândva pufoșii aburi de după ploi încă mai ascundeau

Aleasă pe sprânceana muntelui de gusturi prioritare a fost condamnată la-nchisoare ființă efemeră doar tu inimă cu patru stânci insulă a singurătății egoiste poți semna asemenea

„Mircea, să votăm cu mâna!” (Zise președinta-ncet;) „Număr eu, doar sunt stăpâna...” Votul- e și azi secret.

De bună voie Și silit de-mprejurări Decid să calc pe reguli De orice natură Puse pe asfalt Picioarele mele desculțe Culeg diacriticele Scrierilor nevinovate Aruncate anapoda În felul

Dreptatea-i perfecțiunea ce domnește Sus în ceruri printre stele Nimeni să n-o poat-ajunge Cățărătorii spre ea Pe treptele imense ale scării Luptă între ei În mârșave gândiri umane Eliminând

Saltă-un câine după iepuri Printre brazde de pământ, Intr-apoi și printre ierburi Făr’ să piardă-al său avânt. Simte miros lâng-o tufă; Latră-un cântec, hăulit. Crengi țesute-n rug de

Mulțumim celor de vază. Ne pun câini cu legi la uși. Ei, așa ne demonstrează: Þara-i „Teatru, de păpuși”. * Cu sute de ani în urmă, Impozitul pleca la turci. Azi, pe drept, aceeași

… ce râsete pe noi, copiii. Care de care, mai tare. Jucăria pe care ne-o făcuse bunicul era simplă de tot. Nu ne rămânea altceva de făcut decât să o tragem, în fugă, după noi sau, să ne urcăm pe

Bine știți… de unul, care Pune față și la spate. E bărbat. A sa purtare, Nu-i pe plac niciunui frate.

îmi plăcea cum picura apa în atelierul bunicului mai mult din vina mea acoperișului i-am smuls șindrile să-mi fac jucării preferate împărțeam vina pe din două cu ploaia o

grija zilei de mâine mușcă fără milă din cei ce au nesiguranța-n față făcând să curgă sânge invizibil tari au fost precum oțelul călit curaj e a-nfrunta o nouă zi cu lipsuri dinainte

piatră-n praștie – ciuguliți numa-n vârfuri mulți dintre știuleți

A vrut a potoli furtuna Ce bântuia între hotare, Deși-i era, oricum, tot una, Trimise Vântu… la-nchisoare.

Mă văd în firul ierbii mângâiat de mama Primăvară cosit de mână drăgăstoasă de voinic ce poposește la ora prânzului sub umbra teiului înflorit să scuture polen asupra iubitei venită cu

Pentru cei cu minți deștepte nu-i nevoie nici de bănci nici saltele mari ca moștenire ci de buzunare-adânci care s-ajungă pân’ la tălpi fraude-n bugetul public doar băieți deștepți le pun la

Diavolul, își bagă coada, Chiar și-n oala cu sirop. Rău s-a opărit, iscoada. Oala era plină, cu crop.

Dna Furtună trece cu fruntea sus prin criză, Sponsorizată chiar de șeful de expertiză Al celor mai grele cazuri, numite penale. Ea pune-o vorbă. El, le clasează: „sunt banale! Cum

Toamna asta...(numai bine) Îți aduce bucurii: Nu mai pleacă barza... Vine C-un landou și… trei copii.