Marta Cremeny

Ca de obicei, Vladimir, nu arăți nimic concret, niciun punct fix, nicio pornire sigură. Inoculezi însă stări și creezi atmosfera. Poezia ta se trăiește sau nu. Nu știu în ce măsură se supune analizei. Cititorului nu îi rămâne decât să se muleze senzorial. Un vârtej strâns într-un pumn de luciditate sau într-o clipă de veghe. Titlul îl găsesc excelent ales, sugestiv pentru calmitatea și detașarea pe care o impune gestul inițial, deși implică o doză de ispășire asumată, fără de care probabil nu se poate. Ritmul este esențial, trecând alert de la un static blând la un dinamism amețitor. Cum spuneam, o poezie de stare, chiar dacă vrei să ne păcălești prin imagistică :). O conștientizare, o provocare a durerii, un loc al abandonării, o căutare de sens până la urmă. La ultimul vers aș fi renunțat, părându-mi a nu aduce nimic poeziei. Și ca să închei simetric, spun că mi-a plăcut, tot ca de obicei :)

Nicoleta, mărul discordiei se află în pagina domnului Băicuț(s-a întruchipat într-un vers văduvit de forma sa corect gramaticală - doi ,,i\" și apare astfel: ,,nici tu nu ști să vii tiptil\"). Păcat că după atâta studiu al dicționarelor și un copy-paste ,,doveditor\", dl. Băicuț continuă să nu observe indicativul prezent incorect care îi bântuie versul. Păcat că a mutat discuția aici.

În ceea ce privește tema articolului, ai dreptate, nu ar fi rău. Maestrul Rudy o tot reiterează :).

amirpur…de nu te-aș cunoaște, aș crede ca m-a izbit biciul ironiei citindu-ți commul. Așa însă, știu că a fost doar un gând sincer, deși nemeritat. Nu rătăci în zadar … coperta sunt convinsă că va fi o reușită…:). Mă bucur că nu m-ai uitat. Mulțam, prietene.

mă bucur să am un cititor inteligent ca tine. De-oi mai posta, aș vrea să-ți știu părerea. M-ai surprins cu o remarcă, dar nu e spațiul pentru lărgirea discuției. Mulțumesc.

O poezie excelentă, cum de multă vreme nu am mai citit. Titlul sugestiv, nu datorită pregătirii cititorului pentru asimilarea motivului ,,cuielor\" (ruginite) din text, ci pentru că sintetizează o stare, stare pe care întreaga poezie o induce. Rămâne efectul loviturii, palpitând spasmodic. Un mélange ciudat între vizualul urlând prin culoare și opacitatea densă, interioară. Un senzitiv aproape palpabil străbate versurile. Disimulare voită, fremătând din înțelegerea și acceptarea imposibilității de evadare. Neverland. Crâncenă imagine și cotropire a singurătății atunci când umbra părăsește omul, când până și ea îi întoarce spatele. Iar omul acesta mai are luciditatea să o surprindă reflectată, ba chiar să mai vorbească despre ea… Un ritual al sfârșitului, o pustietate care renunță la zbatere. O putrezire metalizată a sufletului, i-aș spune.
O poezie puternică, cu un tragism autentic.

Mult mă mai bucur să te găsesc aici. Nu mă împac defel cu singurătatea, iar tu, care ai vorbit în atâtea nuanțe scriind despre solitudine, știi ce spun. Poate pentru că rătăcim drumul înapoi, cum spuneai, poate pentru că nu mai aflăm un drum, poate..nici nu mai contează până la urmă. Și într-adevăr, sunt fragmente de ,,realitate\". Din păcate, de data asta nu pot să te contrazic:). Eu mai aștept să și scrii aici:). Mulțumesc.

,, spune-mi că doar trei zile mai am
și nici o întâmplare despărțită de vulturi
mâna îmi va cuprinde neîndurarea
glezna va rămâne cu ultima ta amprentă
inima îmi va lua timpul

atunci când te voi mai iubi vei auzi
cum din pântec de lumină se desprinde
cel mai transparent cordon ombilical
împletit din dragostea noastră dintâi și o chemare
a unui rotund
netulburat de iele

mă voi face femeie de abanos
pentru o vioară târzie\"

scuze, Ela, nu m-am putut abține...:)acel ,,voi ști\"...deși am văzut că are corespondent și la nivel estetic prin ,,vei auzi\", îmi pare prea tranșant și golit de miez în context, chiar dacă introduce ruperea de suflet. La fel ,,cel mai transparent\"...chiar dacă am înțeles refacerea acelei legături singulare și nevoia sublinierii intensității, nu cred că e cea mai fericită alegere. Aduce o notă forțată. Pentru ,,împletit\" aș fi ales altceva...poate ,,crescut\", oricum, altceva.
Finalul mi-a plăcut mult. Ca și poezia, deși între strofele de început parcă lipsește ceva...dar știu, tu vrei să intuiesc, nu să îmi pui pe tavă...:) Plăcut.

Nu credeam că îți voi întoarce atât de repede aprecierea, dar, Daniel...da. ,,pentru că merită\" poezia ta. :). Aș avea o mică reținere față de ultimul vers al primei strofe și de câteva pronume ce puteau lipsi, dar nici nu mai contează în ansamblu.

Un semn de apreciere pentru feminitatea și dorul versurilor tale. Mă bucură revenirea.

pentru că nu am uitat:
,,îmi spuneai că în orizont se pierde necunoscutul.
acum încerc rotund să îmi amintesc
cum cineva odată a alergat mai repede decât lumina
și a atins marginile pământului cu mâna.
știi tu cât de mult aș fi vrut să ningă în august?\",
îți doresc și eu ani mulți, fericiți, Andreea!
- lumină caldă în februarie -
Felicitări și mulțumiri autorului.

îți spun ,,La Mulți Ani!\" și îți doresc să ai și să-ți dorești, Carmen!

Am descoperit destul de târziu poezia ta, Lucian. Însă nu prea târziu.
Voiam să îți spun că dacă e o continuare a celei care mi-a reținut o vreme gândurile, atunci cred că e una reușită, având același efect:)
Nu știu dacă e bine să fac analogii (în general încerc să fug de ele), însă titlul tău face în mod direct trimiterea.
,,nu o sa ai buzunare
pentru comorile acestei lumi.\" /
,,ochii tăi vor afla
atât de multă frumusețe
încât o să te doară cu lacrimi
ca după lupta lui iacov\"

,,orice drum vei lua cu noile tale aripi\"/
,,un puf mai alb decât neaua
se zbate cuprins de la mijloc
în gheața subțire\"...deja din strofa a doua similitudinile se diminuează, finalul coborând (sau urcând, cine poate ști?)într-un uman ce ar putea fi asumat ca potențialitate. Un uman ce ar putea asimila potențialitățile, chiar.
Să înțeleg că prin conștientizare ar putea dăinui?
Scuze pentru comparația făcută, poate că nu trebuia...
Mi-a plăcut, asta cred că ai înțeles, însă nu mă împac cu sfârșitul poeziei. Nu la nivel ideatic, pentru că îmi pare un câștig, ci parcă ar fi putut fi mai conturat. Eu îl voiam așa, cel puțin :)

Nu am putut ajunge sâmbătă în Pitești, dar Costin știe motivul. După cum știe și cât de mult mi-aș fi dorit să fiu acolo, mai ales pentru a lua parte la emoția și sensibilitatea ce-l definesc.
Sache...scrierea ta mi-a alinat într-o mare măsură regretul. Felicitări și mulțumiri pentru felul deosebit, cald, sincer și cumva aievea în care ne-ai împărtășit un eveniment special din viața unui om special.
Pentru mine ai spus tot ce mi-aș fi dorit să știu.
Încă o dată, mulțumiri.

Am citit, am citit, am citit...
Apoi am recitit. Îmi amintește de cineva, îmi amintește alte poezii, un stil, aceeași emoție...plăcerea lecturii pe care am căutat-o și am găsit-o în altă pagină, acum albă.
Păi frumos îți șade, Vladimire, să îmi faci așa ceva?! ,,Trădare să fie, dar s-o știm și noi!\":)
Știi ce e ciudat? Aveam zilele trecute drept status pe YM: ,,ale dracului halte, făcute numai pentru plecări\", iar drept motto în agonia: ,,Teribil de alb e drumul pe care te pierd\".
Citez și acum, conturându-mi în sfârșit poetul preferat de pe agonia.ro :,,am să vânez un zeu pentru tine
îi vom mesteca buzele fără cusur
jefuindu-l de toate duminicile
apoi ne vom iubi pâna când timpul
o să ne sape în orbite crevase\"
Mi-era teamă că am pierdut o parte din tine...:)

Ela, îmi plac fragmentele tale ce rememorează o amintire întreagă, aș vrea parcă să nu văd pustiul căderii în sine și inutilitatea întinderilor, străine și de acum ale altora, nerostul ce își refuză mângâierea, nemaiașteptând împliniri fugare.
,, ostenită își ia țărmul în mâini
nemaigândind nisipurile
își schimbă rochia de ploaie în alte ape” ….pentru versurile astea, Ela, nerostirea mea….
A fost odată o poveste…amintirea ei le încheie pe toate. Mă gândeam deunăzi că aș avea nevoie de o lumină în lumină, probabil din spaima perpetuării umbrelor, mereu neadormită…
Mi-a plăcut și nu mai spun nimic.
P.S. Mulțumesc pentru ,,narcisele galbene, narcisele albe” și pentru simțirea simțirii penultimei poezii.

SÁTIRÃ, satire, s.f. Scriere în versuri sau în proză în care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societății, cu intenții moralizatoare; p. gener. scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, mușcător. ♦ Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violență și caricatural pe cineva sau ceva. [Acc. și: satíră] – Din fr. satire, lat. satira.

Sunt convinsă că este o definiție știută de toată lumea, însă eu am adus-o în pagină pentru a încerca să privesc cât se poate de atent atât ,,satira\", cât și definirea ei. Se pare că subtilitatea/reușita exemplificării îmi scapă în continuare...
Am citit sursa inspirației dv., domnule Constantin și voiam să vă spun că dincolo de scrierea în sine, nu găsesc justificate nici comentariile ce se vor a fi subiect pentru satirizare, nici persoanele ce-i sunt protagoniste.
Am urmărit mereu ping-pongul jucat și rejucat în ,,versuri\" și nu numai...Însă în cazul de față v-aș ruga și eu să recitiți comentariile...nu cred că le lipsește pertinența...
A citi o astfel de scriere despre domnul Virgil Titarenco pe mine personal mă întristează în primul rând, apoi mă face să încerc să uit penibilul întâlnit...După cum se vede, nu prea reușesc. E frumos să îți aperi prietenii, dar nu așa, nu în detrimentul obiectivității...
Îmi cer scuze pentru intervenție, nu voiam decât să vă rog să reevaluați întâmplările și modalitatea...

Cu excepția a două mici observații: ,,ale căror chipuri\" și ,,ne-a furat tuturor\", voiam să îți spun că mi-a plăcut poezia ta, cu atmosfera ei de amorțire tăcută, cu jocul antitetic al mâinilor și al spațiului, al închiderii-deschidere, cu finalul ei, un flash colorat însă cu bucăți de tăcere plutitoare.
Aș schimba și versul doi, însă tu știi mai bine...
Te-am citit în continuare, deși nu am mai apărut de ceva vreme:)

În cinci minute plec și voi lipsi puțin.
Bianca, voiam să îți spun că am citit poezia și experimentul cu o plăcere nebună. Nu pot să detaliez acum, însă voi reveni. E a doua poezie pe care mi-o recomand. Nu mai adaug că aș înstela-o, pentru că cineva care are posibilitatea să o facă a ținut neapărat să îmi demonteze aprecierea anterior etalată. Nu că ar fi reușit...poate că de data asta îmi va confirma părerea:)

Așa e, Lucian...asta e atmosfera în care putem vorbi ,,despre povești\". Într-o poziție de veghe relaxată, de prezență și protecție învăluitoare, inspirată, ascultată, insinuantă, o calmitate unduitoare.
,, stăteam cu pleoapele trase ca două jaluzele
ce nu lăsau întunericul dinăuntru
să iasă spre lumină\"...din nou așa e, Lucian, spaimele copilăriei așteaptă povestea, au nevoie de ea să poată ,,trece pragul\" spre liniște, spre zâmbet, spre confirmarea binelui și a unui happy-end, spre somn...
Duios ai scris poezia poveștii, nici nu se putea altfel...
Uite că și acum, mai mărișori oleacă, ne trezim cu aceeași nevoie...dovadă versurile tale, dovadă somnul ce începe să mă curteze ascultându-ți povestea. E bine când avem o așa amintire să ne treacă pragul.
Nu mai e nevoie, cred, să îmi reafirm încântarea deplină cu care mă înfrupt din ,,bagatelele\" tale.

Încep cu o obiecție, de fapt, o simplă părere:,,idei avortate\" este o alăturare discrepantă mea în contextul poeziei, chiar dacă se urmărește o îmbinare a liricului cu o trezire asumată într-un refuz al realului. Îmi pare prea ,,tare\" pentru atmosfera sugerată și prea uzitat.
,,Voi naște un lac din lacrimile mele\"
...poate s-ar fi putut evita reluarea ideii de închidere și întrepătrundere printr-o nouă imagine acvatică.
Afară de asta, o poezie care mi-a plăcut mult, cu un final surprinzător, sau, cel puțin, original.
O lectură cu o notă proaspătă.