Cuie

O poezie excelentă, cum de multă vreme nu am mai citit. Titlul sugestiv, nu datorită pregătirii cititorului pentru asimilarea motivului ,,cuielor\" (ruginite) din text, ci pentru că sintetizează o stare, stare pe care întreaga poezie o induce. Rămâne efectul loviturii, palpitând spasmodic. Un mélange ciudat între vizualul urlând prin culoare și opacitatea densă, interioară. Un senzitiv aproape palpabil străbate versurile. Disimulare voită, fremătând din înțelegerea și acceptarea imposibilității de evadare. Neverland. Crâncenă imagine și cotropire a singurătății atunci când umbra părăsește omul, când până și ea îi întoarce spatele. Iar omul acesta mai are luciditatea să o surprindă reflectată, ba chiar să mai vorbească despre ea… Un ritual al sfârșitului, o pustietate care renunță la zbatere. O putrezire metalizată a sufletului, i-aș spune.
O poezie puternică, cu un tragism autentic.

a spune amurgurile mi-au plăcut întotdeauna înseamnă a spune nedeterminat
și tocmai această nedeterminare conferă versului o grămadă de cuie ruginite
treci aici, geometric, în realitatea imediată
fără să te mai atingi fără să te mai rănești
doar zâmbești și mergi mai departe

Narcisa, mulțumesc pentru un comentariu atât de elaborat. Cred că ai surprins bine aspectele textului și comentariul îmi pare obectiv. Te mai aștept!
Mihai, mulțumesc pentru cuvinte și mă bucur că mă citești. De asemenea, te mai aștept!

cu bine