Liniște nebună

Ca de obicei, Vladimir, nu arăți nimic concret, niciun punct fix, nicio pornire sigură. Inoculezi însă stări și creezi atmosfera. Poezia ta se trăiește sau nu. Nu știu în ce măsură se supune analizei. Cititorului nu îi rămâne decât să se muleze senzorial. Un vârtej strâns într-un pumn de luciditate sau într-o clipă de veghe. Titlul îl găsesc excelent ales, sugestiv pentru calmitatea și detașarea pe care o impune gestul inițial, deși implică o doză de ispășire asumată, fără de care probabil nu se poate. Ritmul este esențial, trecând alert de la un static blând la un dinamism amețitor. Cum spuneam, o poezie de stare, chiar dacă vrei să ne păcălești prin imagistică :). O conștientizare, o provocare a durerii, un loc al abandonării, o căutare de sens până la urmă. La ultimul vers aș fi renunțat, părându-mi a nu aduce nimic poeziei. Și ca să închei simetric, spun că mi-a plăcut, tot ca de obicei :)

Narcisa multumesc pentru feed-back... nu esti departe de adevar cu interpretarea si poate ca sfarsitul ar fi trebuit sa fie asa cum spui tu daca n-ar fi existat asteptarea... acum ascult jazz si mi se pare potrivit :)