Azi m-am incumetat
sa-ntrec cu gandul zborul unui inger lenes
si mai ca l-am infrant
si as fi fost deplin biruitor
dar gandul meu a obosit de indrazneata incercare;
mi-am dat cuvantul tuturor
Mi-am indoit credinta,
m-am dezis de existenta
si am lasat in urma
tot ce am cladit cu osteneala;
si pentru ce?
Pentru o clipa de muta disperare,
pentru o-ntoarcere
pe care o credeam
Intr-o zi ,am chemat copiii sufletului meu
si i-am trimis sa culeaga
ramuri albastre din oglinda
unui vechi lac de munte;
ei au venit curand
si schiopatand cu intristare
pe sub mormanele de
Certat de luna deoarece am indraznit
sa o privesc pe inserat,
putin cu insistenta,
m-am suparat pe-ntreaga existenta
si-mi caut un refugiu mic
unde sa n-aud nopti,
nici zile,
nici macar cum
Mi-am cladit visele pe-o farama de gand
ce-am colorat-o cu spectrul
curcubeului de dupa o ploaie stelara;
O,ce vise absurde;
le-am pus in poala unei planete
ce semana cu Pamantul,
doar ca
Imi cer cu ardoare inapoi tristetea
doar pentru bucuria simpla
ce-i urmeaza
si pentru plinatatea clipelor;
rog cerul sa-mi deschida sufletul
cu aripi de azur,
ca sa mi-l spele cu ploi
De cand mi-am luat
in bratele-mi mari destinul,
sunt altfel.
Altfel decat ce?
Decat mine ,sau
decat altcineva?
Nu mai conteaza,
numai ca ma cerne
si ma roade crud
gandul ca-mi apartin
si
Am dat cu tifla mai-marilor lumii
si L-am luat peste picior pe Dumnezeu.
Pare
o insurectie subiectiva,
hranita din fiinta-mi obosita
de-atatea reguli,legi si conformari.
Imi maresc coatele
sa
Privesc cerul albastru
si pare un petic pe ochii-mi caprui.
Albastrul,nu-i al lui,
e al cuiva,
al ochilor,
al cerului,
al florilor,
al marii
si... ma cufund in visare...
Ochii-mi inchisi
stau zilnic cu bratele incrucisate
si mana dreapta mi-e tot mai straina;
fenomenele mi se contopesc in minte
si tot ce am emana o repulsie totala;
e cruda Greata,cred,
de uzul ratiunii,
de
craniul din mana lui Hamlet
ma priveste cu orbitele mai goale
ca niciodata,
repetand ,absurd parca,
replica stapanului sau
cu schimbari de topica
pare bolnav,
e vechi-batran si galbejit
de
Mi-am dat sufletul afara din mine
ca sa zburde liber,
sa-si spele in apele limpezi
din lumile astrale
amintirile-i dureroase.
L-as chema inapoi
dar mi-e groaza
ca voi fi tot eu,
acelasi mare
Mi-am dat silinta
sa-mi omor fiinta
si sa ajung
vesnic instalator de vise;
mi-am incercat
puterea mintii
sa vad daca-ar cuprinde
infinitul;
mi-am smuls inima
si am daruit-o lumii
necrezand
Decameronic gand
ce-mi stai pe fata
ca o preamica efemera;
te-as duce inapoi,in plasma mintii si
sa te prefac in floare.
Esti doar o mica si prea firava himera
surazanda,
ce iesi
M-am departat de pamant
intr-o noapte
si mi-am vazut trupul
dormind undeva printre stele.
Ce ciudat sentiment,
ce lume stranie....
Am plecat la poli
sa-mi racoresc cu munti de
tu,sunet incropit din lumina,
ce-ti faci loc
spre timpanele ratiunii...
te aud cum picuri
din alta lume parca
alunecand prin dulci
timpane de arama...
Vii si uimesti,
de nu stiu
Născută-a fost demult
cu mii de ani-lumină,
pe-atunci cu soarele
de azi a fost vecină
şi-avea culoarea pielii
alb-strălucitoare.
De o priveai de pe
Vântul mi-a spus cândva că lumea e departe
De ce-ar putea să scrie cineva-ntr-o carte;
Tot el m-a lămurit că niciodată nu e bine
Să faci un lucru rău,dacă
Soarele,stresat în sine,
caută să dea în mine
cu o rază grea şi mare...
-Ce ai,soare,
ce te doare?
-Dă-te-n lături,măi băiete,
nu vezi că de
