Poezii

Picioarele-mi sunt frânte În drumul meu spre casă ce-mi pare Mult prea lung Și vechea mea copilărie Nu o găsesc cum o știam demult Alcătuind din amintiri și locuri Un puzzle care nu se dă

Am așteptat o noapte Aproape-ntreagă și cu ochii mei Lipiți de cerul umed Să licărească și măcar o perseidă. Of...timp pierdut , Zadarnic trup lipsit de somn Și craniul meu Lipsit de gânduri

Mestecenii Șoptit-mi-au că sufletul Mi-e gol De albul lor Și foșnetul de vânt. Iar florile Strigatu-mi-au în gând Să nu mai calc Prin vise și poieni Și să renunț La a mai bea

De câte mi-ai mai spus Mi-e-atâta de rușine C-o sa-mi azvârl de tot Și sufletul din mine Să nu mai știu că sunt, C-am fost vreodată noi... Trupul mi-e doar un stârv Și mintea un gunoi. Mi-e

De mi-ai mai spune un cuvânt Să-l am cu mine peste veacuri Și-n mormânt, Un semn că nimeni nu e veșnic Și că noi N-avem la boală noastră leacuri, Aș mai putea trăi fără să plâng. Tu știi, tu

Am rătăcit prin Eminescu, Prin Noi Acum, Dar și prin Tine, Prin Proust, Balzac Și Porumbescu Și dragostea Abia îmi vine. Mă scriu, te cânt, Mi-e dor Și-mi știe Doar inima Ce se mai

De mi-ai fi-ngăduit În primăvară să m-ascund Și printre flori mirânde Rănile să-mi ling N-aș mai trăi grăbit Făcând un joc secund Penelul ți-ar surprinde Formele-ți prea blânde. Și cât de

Îmi sunt străin Și nici nu mă cunosc. De parcă n-as fi existat Până acum Am un parfum de ceară și venin Dar cred c-avut-am Cerul nalt ori Haosul vecin Și gândurile-mi știu Muze

Of, bună, Draga mea singurătate Ce de mai dor Mi-era de tine Și de lună... Mi-e greu Ca unei inimi înșelate Dar că te am alături Mi-e mai bine Și-n brațele-ți subțiri Voi vrea să

Cu noaptea mi-ai venit în cale, Iar ziua-mi Tremură a jale Deoarece și ea Te ține bine minte. Ce de mai gânduri Și câte cuvinte Þi-am dăruit În repetate rânduri... Chiar

De când pe urme-ți tainic Am purces, Nu m-am ferit de gânduri Nici o clipă, Trăiesc numai cu aburul din ceainic Și rouă scursă dintre ale tale rânduri. Știu, chinul mi-e

Iubito, Eu, în viața mea profundă, Nu te-am iubit la fel de mult, Nici o secundă. În schimbul dragostei ți-am dat O microundă Și-n timp ce mi-ai creat Un fel de cult, Eu nu eram decât Un

Vai, cât de trist, Mi-e inima un munte De necazuri și durere Privind cum ploaia spală Dintre genele-mi plângânde Privirea ta. Nu am mai plâns atât de mult De când mi-am îngropat, Acum un

N-am înțeles nimic Din viața mea și nici măcar A celorlalți din jur ce scriu Cu diacritice ori fără Poveștile lor intraductibile Cu iz de mucegai și lene Cu acul pe colțul ochiului Sau pe vreo

Nu ți-am mai scris de mult. De ce ți-aș scrie? Cred că, de fapt, Mereu mi-am scris doar mie. Mie mi-am spus că mi-este dor De tine, Mie mi-am spus că te iubesc, (Știi

Mi-am adormit și noaptea Pentru că mi-am permis, cu gânduri prea sprințare, să bântui pe sub lună numai eu, cu ochiul prin cătare, prea singur și cântâd a noapte bună, iar exilat de

Eu, Þi-am citit un cântec iubito, Și ți-am cântat o poezie, e doar a ta, sunt ale tale, dintru ale tale, ți le dau doar ție și sunt scrisoarea mea ce nu mai poate să mai ajungă lângă

Pe unde mai trec cu zilele-mi albe sau negre ori gri si cum sa petrec asteptand sa imi vii ca minune in mine Ma-ntorc prea batran ca un tren printre sine si stau sa m-arunc de

Stau... trecerea si crunta devenire isi fac de cap prin trupul meu... scrasnind din dinti imi ies din fire injur, ma cert cu Dumnezeu imi sun parintii dar ramane-un rest in sufletul

În grabă petrecem prin viață și timp spre noi îndreptați mimăm adevăr și viață și cale luăm în răspăr ca niște străini recent avortați Dorim să avem să strigăm să gândim dar ușile-s

stau trist, gandind... in noapte, cu sufletul scrasnind, in soapte, si-mi spun durerea printre nuferii planganzi... Oare de ce? lumina nu omoara UMBRELE si viata nu omoara MOARTEA si

Stau in fata cu berea cea mai veche bautura de pe pamant doar ca fermentata din hameiul sufletului tratata cu maltul vointei si alcoolizata cu sentimente amare ce trist si

Ce timpuri traim muribunde... aici inclestati sau niciunde... si-ntrecem neantul amarnic in rime profunde, zadarnic; destine carunte inunda o lume grabita si scunda proptita in grav de

Cu gandul plin de ura stau resemnat si dintre toti si toate sunt damnat la unitatea de masura... Prin timpul ud ma furisez amarnic cu toate ca in scrumul darnic al vantului batran din