Picioarele-mi sunt frânte
În drumul meu spre casă ce-mi pare
Mult prea lung
Și vechea mea copilărie
Nu o găsesc cum o știam demult
Alcătuind din amintiri și locuri
Un puzzle care nu se dă
Am așteptat o noapte
Aproape-ntreagă și cu ochii mei
Lipiți de cerul umed
Să licărească și măcar o perseidă.
Of...timp pierdut ,
Zadarnic trup lipsit de somn
Și craniul meu
Lipsit de gânduri
Mestecenii
Șoptit-mi-au că sufletul
Mi-e gol
De albul lor
Și foșnetul de vânt.
Iar florile
Strigatu-mi-au în gând
Să nu mai calc
Prin vise și poieni
Și să renunț
La a mai bea
De câte mi-ai mai spus
Mi-e-atâta de rușine
C-o sa-mi azvârl de tot
Și sufletul din mine
Să nu mai știu că sunt,
C-am fost vreodată noi...
Trupul mi-e doar un stârv
Și mintea un gunoi.
Mi-e
De mi-ai mai spune un cuvânt
Să-l am cu mine peste veacuri
Și-n mormânt,
Un semn că nimeni nu e veșnic
Și că noi
N-avem la boală noastră leacuri,
Aș mai putea trăi fără să plâng.
Tu știi, tu
Am rătăcit prin Eminescu,
Prin Noi
Acum,
Dar și prin Tine,
Prin Proust, Balzac
Și Porumbescu
Și dragostea
Abia îmi vine.
Mă scriu, te cânt,
Mi-e dor
Și-mi știe
Doar inima
Ce se mai
De mi-ai fi-ngăduit
În primăvară să m-ascund
Și printre flori mirânde
Rănile să-mi ling
N-aș mai trăi grăbit
Făcând un joc secund
Penelul ți-ar surprinde
Formele-ți prea blânde.
Și cât de
Îmi sunt străin
Și nici nu mă cunosc.
De parcă n-as fi existat
Până acum
Am un parfum de ceară
și venin
Dar cred c-avut-am
Cerul nalt ori
Haosul vecin
Și gândurile-mi știu
Muze
Of, bună,
Draga mea singurătate
Ce de mai dor
Mi-era de tine
Și de lună...
Mi-e greu
Ca unei inimi înșelate
Dar că te am alături
Mi-e mai bine
Și-n brațele-ți subțiri
Voi vrea să
Cu noaptea
mi-ai venit în cale,
Iar ziua-mi
Tremură a jale
Deoarece și ea
Te ține bine minte.
Ce de mai gânduri
Și câte cuvinte
Þi-am dăruit
În repetate rânduri...
Chiar
De când pe urme-ți tainic
Am purces,
Nu m-am ferit de gânduri
Nici o clipă,
Trăiesc numai cu aburul din ceainic
Și rouă scursă dintre ale tale rânduri.
Știu, chinul mi-e
Iubito,
Eu, în viața mea profundă,
Nu te-am iubit la fel de mult,
Nici o secundă.
În schimbul dragostei ți-am dat
O microundă
Și-n timp ce mi-ai creat
Un fel de cult,
Eu nu eram decât
Un
Vai, cât de trist,
Mi-e inima un munte
De necazuri și durere
Privind cum ploaia spală
Dintre genele-mi plângânde
Privirea ta.
Nu am mai plâns atât de mult
De când mi-am îngropat,
Acum un
N-am înțeles nimic
Din viața mea și nici măcar
A celorlalți din jur ce scriu
Cu diacritice ori fără
Poveștile lor intraductibile
Cu iz de mucegai și lene
Cu acul pe colțul ochiului
Sau pe vreo
Nu ți-am mai scris de mult.
De ce ți-aș scrie?
Cred că, de fapt,
Mereu mi-am scris doar mie.
Mie mi-am spus că mi-este dor
De tine,
Mie mi-am spus că te iubesc,
(Știi
Mi-am adormit
și noaptea
Pentru că mi-am permis,
cu gânduri prea sprințare,
să bântui pe sub lună
numai eu,
cu ochiul prin cătare,
prea singur
și cântâd
a noapte bună,
iar exilat de
Eu,
Þi-am citit un cântec
iubito,
Și ți-am cântat
o poezie,
e doar a ta,
sunt ale tale,
dintru ale tale,
ți le dau doar ție
și sunt scrisoarea mea
ce nu mai poate
să mai ajungă lângă
Pe unde mai trec
cu zilele-mi
albe
sau negre
ori gri
si cum sa petrec
asteptand sa imi vii
ca minune
in mine
Ma-ntorc prea batran
ca un tren
printre sine
si stau
sa m-arunc
de
Stau...
trecerea
si crunta devenire
isi fac de cap
prin trupul meu...
scrasnind din dinti
imi ies din fire
injur,
ma cert cu Dumnezeu
imi sun parintii
dar ramane-un rest
in sufletul
În grabă petrecem
prin viață și timp
spre noi îndreptați
mimăm adevăr
și viață
și cale
luăm în răspăr
ca niște străini
recent avortați
Dorim să avem
să strigăm
să gândim
dar ușile-s
stau trist, gandind...
in noapte,
cu sufletul
scrasnind,
in soapte,
si-mi spun durerea
printre nuferii planganzi...
Oare de ce?
lumina nu omoara UMBRELE
si viata nu omoara MOARTEA
si
Stau
in fata
cu berea
cea mai veche bautura
de pe pamant
doar ca
fermentata
din
hameiul sufletului
tratata
cu
maltul
vointei
si
alcoolizata
cu
sentimente
amare
ce trist
si
Ce timpuri traim
muribunde...
aici inclestati
sau niciunde...
si-ntrecem neantul
amarnic
in rime profunde,
zadarnic;
destine carunte inunda
o lume grabita
si scunda
proptita in grav
de
Cu gandul plin de ura
stau resemnat
si dintre toti si toate
sunt damnat
la unitatea de masura...
Prin timpul ud
ma furisez amarnic
cu toate ca
in scrumul darnic
al vantului batran
din