Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Epitaf

1 min lectură·
Mediu
De când pe urme-ți tainic
Am purces,
Nu m-am ferit de gânduri
Nici o clipă,
Trăiesc numai cu aburul din ceainic
Și rouă scursă dintre ale tale rânduri.
Știu, chinul mi-e zadarnic,
Nu-mi adu aminte,
Și sistematic, crud,
Și fără milă,
Sunt otrăvit de propriul meu paharnic.
Iar la deces,
zvârlit de cioclii-n silă,
Mă vor boci
Doar câteva cuvinte.
Oare atunci,
Te voi mai ține minte,
Văzând la groapă
Pletele-ți prea lungi?
Oare veni-vei lângă moarte
Rămasul bun
Să-ți iei în silă,
Să-mi dai șuvițele-ntr-o parte
Spunându-mi că ți-e dor
Sau milă.
Nu, nu prea cred,
Ești prea departe,
Iar aripile-ți sunt topite.
Trimite-mi doar, de poți,
O carte,
Cu paginile îndoite
În semn de doliu.
Și în groapă,
Din ea voi face un lințoliu.
002737
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
126
Citire
1 min
Versuri
34
Actualizat

Cum sa citezi

Marius Chindris. “Epitaf.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marius-chindris/poezie/13963903/epitaf

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.