Poezie
Cu noaptea ai venit
1 min lectură·
Mediu
Cu noaptea
mi-ai venit în cale,
Iar ziua-mi
Tremură a jale
Deoarece și ea
Te ține bine minte.
Ce de mai gânduri
Și câte cuvinte
Þi-am dăruit
În repetate rânduri...
Chiar de pe-atunci
Plângeam ce va să fie
În haosul nebun
Și neurnit
Ce numai tu vei știi
Cum să-l alungi
Din dorul meu bătrân
Plin de urgie
În plânsul meu pribeag,
Nestapanit.
Pe față-mi dorul tău
Îmi sapă dungi
De sare
Dar mi-e prea bine
Ca să-mi fie rău.
Și cât de tare
Te-aș fi putut iubi;
Mai mult decât
Oricine
Te-aș fi salvat
De-al timpului urât
Și de ai întunericului
Spini.
Da, știu preabine
Că de dorul meu suspini
În aerul străin,
Edulcorat;
Mai știu că ochii mei
Îți sunt vecini,
Că viața nu ți-e miere
Ci pelin,
Că nu îmi ești femeie
Și nici eu bărbat,
Că realitatea
Drepturile-și cere.
Cu ce-am rămas?
Numai cu vanitatea
De-a te iubi
Și-n ultimul meu ceas.
002446
0