Poezie
Steaua
1 min lectură·
Mediu
Născută-a fost demult
cu mii de ani-lumină,
pe-atunci cu soarele
de azi a fost vecină
şi-avea culoarea pielii
alb-strălucitoare.
De o priveai de pe pământ
era cât o scânteie,
dar de aproape ea era
atât de mare
că cerul după ea sta s-o doboare.
Dar timpul cel bătrân
o făcu mică,
încât atunci când mi-am luat
dreptul la viață,
puteai s-o vezi cam cât
o palmă de furnică.
Văzând-o eu cândva pe cer
aşa cuminte
şi neavând vreo stea particulară,
mi-am zis să mi-o-nsuşesc
ca să mă reprezinte;
DE-ATUNCI EA ESTE STEAUA MEA
DE VIS ŞI RARĂ.
002464
0