Mariana Aurelia Gunță

mă închid comod într-un cerc crestat cu pixul, în pielea mea intoxicată sub care curge sânge poluat. îmi port degetele tăiate, inelele cad instinctive într-o cutie, ca niște amintiri

#odată plecată din lumină am intrat în tunel. apoi m-am trezit sub pământ, încolțind...# Soarele a început să moară, razele fulgerau, cărămizile îmi cădeau în cap, mă grăbeam la

într-o zi dragostea va sta cuminte într-o ladă pe post de fruct putrezit, vor veni oameni și se vor închina, am fost și eu în biserică, știu de ce vin oamenii, vara este cald, mortul pare să

am băut o cafea scurtă, afară se înserase și era ceață, am zis "uite ce frumos", pot să văd tinerețile avortate, cum se varsă grăbite prin șanțuri, de-o parte și de alta a

se pare că nopțile sunt de polen transformat în miere. lumina se înmoaie în minte, pe mâini, curge pe podea. mă uit ca un copil fantomatic la stările adulte. să se spună... unghiile sunt puse

am să vă prezint un spectacol de magie, dragilor, niște clovni ce merg pe roți și fac rând pe rând oamenii să dispară, oferindu-i directorului un public anonim, așa cum era pe vremea când eram cu

30 de minute ca să-mi strâng pumnii și să-mi închid ochii, să-mi aplic formula pentru "go away". ei sunt inocenți, se dau unii pe alții, ca într-un tobogan uman. au plecat în camera

mai ales alea presate. tu ai venit iar, trăgând cu gratiile mâinilor luna plină, până și urletul lupilor, înnebunindu-mă tot mai tare. lumea încetinește dintr-odată și sunt iar pe câmp, în

primăverile sunt bulangii, dragule, mai întâi ajung la pubertate, abia după aia se nasc. prin camera mea s-a improvizat haosul. oglinzile se strâmbă, iar crăpăturile tâșnesc fulgere de fiecare

ar trebui să încep cu ceva de genul aici sunt iar, cu încă o injecție plină de veninul din noapte cu gânduri proaste înțepate frumos într-un panou. în boala asta sunt idei contra

lumea mi se prelinge în palme, urâtă, monotonă, cu sprâncenele căzute până în gură. sunt un fel de animatoare a trăirilor, ei sunt un fel de propulsori pentru mine, care insuflă noțiuni.

mă țineam de copac privind cireșele aproape animate, felinare cu ochi roșii și pupile albe, dacă-mi amintesc bine, păianjenii făceau cascadorii, fiecare își forța pânza, scârțâiau până și

se văd blocuri ascuțite cu ferestre de termopan, vîntul bate în gol, lanțul de la bicicletă la fel, dragostea stă pe trotuar, își pune ochelarii de soare se scrijelește în fața mea cu mâna

nu știu dacă ai ieșit în parc după melci, dacă ai înfipt un cuțit în pat și aștepți să-i curgă sânge, dar încercarea de a găsi puls nu există, porumbeii au vomitat pe cer niște viermi cu efecte de

Aș vrea să mă ridic, dar patul este plin de stele prinse în scame, visele mele s-au transformat în praf, am impresia că în fiecare noapte copiii se joacă de-a hoții și vardiștii, se împiedică în

#pune-te la masă, stai zile întregi, nopți vișinii, întocmai ca vinul, ia-te de la un capăt la altul și rupe-te în fâșii, pune-ți conturul să stea rezemat în coate cu ochii deschiși# M. a

câteodată casc la gândul că o să scriu iar vreun vers nereușit, mi-am lăsat fața pe noptieră, noaptea trecută mi-am suflat vreo câteva fumuri pe oglindă, câteva fire albe în cap, mâine mă duc în

mă lovesc ani, fiecare val cu câte o copertă, eu cu scut și cruce. viața se bagă pe sub piele, în oase. sper să fie calm, liniște, să nu las vreun refren... știu că oglinda mă taie și

când îmi împachetez zilele și le duc la semnat, într-un birou strâmt între două blocuri directorul îmi privește mai întâi palmele arse, apoi le ștampilează. într-o zi i-am aflat planul, le