Acolo se crestează buruieni

mă țineam de copac privind cireșele aproape animate, felinare cu ochi roșii și pupile albe, dacă-mi amintesc bine, păianjenii făceau cascadorii, fiecare își forța pânza, scârțâiau până și frunzele. uneori noaptea vine pur și simplu, culorile sunt puse la cură de somn și e liniște. îngerii se țin de mână prin parcuri, se joacă de-a v-ați ascunselea cu copiii care nu dorm, iar stropii de ploaie rămân suspendați, se dă startul la căutat, cu toții cred că se lovesc de spice de grâu, mereu se aude o glorie fluierând. câteodată luna este transparentă, o poartă ce absoarbe lenea de pe zi și o pălmuiește.