cum să fie

mă trezesc într-o pagină-cameleon, încordată. da, mă uit pe aici și pe acolo și nu am mai scris demult, mă revolt tot mai tare când văd cuvinte, veninul de care mă golesc, sau veninul cu care mă umplu discret, până când nu mai încap în lume. atunci, ascult un cântec vesel, desenez oameni, triunghiul de gânduri întors către piept. of, nimic nu mai merge astăzi. oamenii mei morți se zbat printre ruine, mascați. interesant cum toți ne ținem de mână, într-un cerc mut, cu spini.