jobenul de gheață topită

am să vă prezint un spectacol de magie, dragilor, niște clovni ce merg pe roți și fac rând pe rând oamenii să dispară, oferindu-i directorului un public anonim, așa cum era pe vremea când eram cu săgeata victoriei îndreptată spre mine (și finish) înainte să cunosc oamenii ce se îneacă și vor să mă tragă după ei spunând că așa e bine, câteodată vibrez la gândul că aș putea să nu mai simt nici umbra, nici descrierile adresate dragostei și nici vântul care avea ocazia să răsfoiască prin aripile îngerilor pierduți, mici luciferi zgribuliți, dornici de a-și mâzgâli părul cu fibre de fum, amintiri despre pianul ce cânta singur pe când artista era moartă pe podea, cu ochii încă spasmatici și pieptul ridicat, ca și când ultima suflare ar dura la infinit. fricoși din sine, pereții își scot mereu țepii când mă văd singură în cameră, am senzația că se apropie și râd, apoi se îndepărtează căci... ha ha ha, ce glumă bună. am să vă prezint un spectacol de magie, diavolilor.