Maria Prochipiuc

Versul tău are o fire profundă, modelul de la care ai pornit e inspirație divină. Migala, cioplirea, șlefuirea versului pentru desăvârșirea expresiei este ceva cu totul excepțional. De foarte multe ori constrângerea de forma fixă formează arta. Desigur că ritmul, rima, înseamnă constrângere, dar poezia rezultată e o poezie plină de armonie verbală, versul este spontan și plin de viață, metrica perfectă, accentual cade acolo unde trebuie . Versul tău presupune și cere un confort interior și o stare de contemplație. Iar tu poetule, reușești acest lucru! Remarcabile: Alung un gând plimbându-și moliciunea Pe trupul celor risipiți și goi. Fugiți din preajmă, ocoliți genunea Voi ce stârniți prigoana dintre noi ! Căci îmi îndrept spre ceruri rugăciunea Și voi primi nădejdea înapoi. Să se rușineze și să se tulbure foarte toți vrăjmașii mei; să se întoarcă și să se rușineze foarte degrab.

de când nu te-am mai văzut la textele mele, mă gândeam că nu mai exist nici măcar pentru... fragmente, da asa este, sunt luate de prin gândurile mele, dar mi se potrivesc enorm și acum ( si atunci se potriveau) tu consideri un pelerinaj, poate fi o interpretare la care nu mă așteptam, căutarea? Nu divulg nimic! cine știe poate reușește cineva să dezlege misterul. Ești aproape, nu cumva facem drumul împreună spre casă?

Sunt realități din lumea noastră, iar răzvrătirea ta o înțeleg chiar foarte bine, am văzut cum este tratată poezie cu o anumită formă, ca și cum ar fi cenușăreasa… cred că aici e toată esența acestui eseu, iar dacă noul pătrunde e foarte bine, dar asta nu înseamnă că putem scri oricum și orice, am găsit chiar un poem în care o anumită parte a corpului nu a mai putut fi subtituită metaforic sau știu eu sugerată așa ca în poezie ( să intuiești ceea ce poetul vrea să spuna), ci a fost pictată pe tapetul ochiului direct și fără nici o acoperire, exemplele ar putea continua… cred că aici e durerea . În lumea poeziei și nu numai putem încăpea cu toții și cei foarte moderni și cei rămași la ritm și rimă și dacă place și cei care mânjesc cuvintele cu multă violență. Cel mai important lucru e faptul ca avem libertatea de exprimare și o putem face cum ne simtim bine sau în putere, fără a detesta pe unul sau pe altul. Am decupat câteva fraze de la care am pornit comentariul meu: …tentati de usurința de a crea ceva la modă doar înfasurand în \"stil\" niște idei altfel searbede și plictisite… A răspunde cu violență la violeță, cu extremism la extremism, duce în cel mai bun caz doar la o victorie temporară - iluzorie… In perpetua căutare se sine, omul are tendința firească de a-și arunca hainele din cănd în când (doza de catharsis) în speranța unui pas căt de mic spre descifrarea eliberatoare a tainelor lui interne…

Prin alăturarea cuvintelor și asocierea lor ai reușit să dai versului tău multă muzicalitate, care adâncește înțelesul. Armonia interioară a versului dă valoare poeziei. Ai ajuns și mă bucur să poți exprima absolutul gândirii interioare, dând nuanțe noi versului și chiar o mlădiere lirică a cuvântului.Dacă aș încerca o caracterizare generală în ce privește forma poeziei pot spune că e în actualitate si rămâne mereu actuală, și cel dintâi lucru care ar ieși la iveală ar fi frumusețea și armonia vorbelor, prezența sunetului în alcătuirea versurilor. iti faceai cuib in scoica palmelor calde... vroiai portia ta zilnica de alint. iubindu-ne, salvam noi continente.

Frumos vorbești tu în cvintele tale așternute cu atâta sârg, dar mai ales cu talent, mă surprinzi de fiecare dată cu subiecte noi , cine putea fi la ușă decât un moș întârziat care din precauție nu a venit pe înserat la tine. Doar ție ți se pot întâmpla toate, dar cred că nenicul cu fața roșie nu are nici o legătură cu cămașa lui, cred că doar de la tine i se trage, dacă tot zici că ai priofilul lui Stolojan te-a văzut deja instalată pe scaunul prezidențial și săracul a înverzit parchetul. Pesonajul tău descris cu lux de amanunte il poți descoperi în orice întârziat care și în ceasul al unsprezecelea vrea s-o facă pe-a moșul Nicolae, dar cu atât mai mult cu cât mai și poartă acest nume. E aici o amestecătură, de am impresia că am nimerit nu la tine acsaă ci la balamuc, sau se întâmplă și cu mine ceva, eu nu sunt alergică decât la tutun și uneori la bere, dar…

Visele încep și se sfârșesc uneori fără a băga de seamă, chemarea din poemul tău e o răzvrătire, poate prea multe vise nu au ajuns realitate și de aici și îndemnul:Vino cu mine să mai ucidem un vis. Să ucizi visul dar nu împreună cu tine, te absolvi :dacă mă vei căuta în tristețe / sau in fericire / n-ai cum să mă găsești,Poemul se desfășoară pe două chiar trei planuri, în timp ce acel cineva te va căuta tu : În vremea aceea alergam / cu o sută cinci zeci pe oră spre Paris / să mai trag câte o gură de aer în plămânii sufocați. Amintiri depănate pe muzica lui Beethoven sub bagheta lui Furtwangler și deci vino, / vino cu mine să mai ucidem un vis, / la asta mă pricep cel mai bine...

Madim – nu mai este tristă noaptea mea, ai venit tu! Melancolia mă domină uneori, iubirea e în noi de la începuturi, trebuie doar s-o trăim. Visurile, dacă nu ar fi știi tu bine cum ar fi viața. Sufeltul fiecăruia dintre noi e o taină, e atât de greu să pătrunzi acolo, e greu uneori să te înțelegi pe tine. Luna decembrie e luna bucuriei din mai multe motive, iar tristețea e doar trecătoare, dacă nu ar exista nu am știi să ne bucurăm când suntem fericiți. Da și mâine poate fi un vis frumos!

Creaturi tivite cu aer în gesturi mărunte se exprimă în cuvinte așa precum :detaliul minor al unui zâmbet. E posibil ca aceste versuri să pornească de la niște întâmplări reale pe care retina le-a reținut le-a studiat indelung și acum le folosește ca tablouri stilistice. Scenele capătă forță de sugestie în detaliul minor al unui zâmbet, e interiorul care se exteriorizează în puncte de reper. Totul devine clar : de acolo îmi vorbești acum / din miezul statuii / în care ți-am ascuns sufletul / în oglinda aceasta / se adeveresc toate / înainte de vreme / închipuirile / fantasmele ca apoi să vină întrebarea: și noi? Noi ne naștem cu fiecare cuvânt pus în universul poeziei.

La prima vedere s-ar părea că totul e așa la voia întâmplării, că prin zidul penetrabil și acut doar o singură rană țipă sprijinind cerurile acolo unde era poate doar un singur sens. Poemul poartă parcă o umbră exterioară a deliberării de anumite stări, un dicteu automat al simțurilor exacerbate. Elementele poemului se adună parcă în sintagma: ne sărutăm într-un uriaș cub de gheață. Prima strofă reprezintă un tablou în care încerci să construiști, apoi trecerea prin cubul de gheață sistematizează un alt tablou, rodul unei imaginații bogate... poate sfârșitul e cel care definește starea exactă: mi-e dor de tine noaptea mea are muguri aprinși

Adrian – da am preluat ce mi-a plăcut ( trebuia să iau tot) de la autorul cu privina, era starea care mă caracteriza, strădință am, dar de egalat textul celui de la care am pornit mai am mult dum de făcut. Triada cuvânt tăcere vis e ceea ce a vrut să fie. Mulțumesc, nu te-am mai văzut de mult! Ina – ai repetat ce îmi place atât de mult e versul lui Mihai, care mi-a pătruns acolo unde doar visul își găsește sălaș. Tu mă înveselești mereu! Nicolae Bogdan – darul e cuvântul fiindcă după cum știi la început a fost cuvântul și cuvântul a fost la Dumnezeu, iar Dumnezeu fiind iubire și-a reversat cuvântul Său și asupra noastră.

Liniștea și nelinștea atmosferi de la Bolta Rece ce-i cuprinsese pe poeți i-au făcut ca să-și reverse darul în versuri de cronică , de poveste…și gând de noapte purtând cu ei la ceasuri hoinare de revărsat de zori mai numărau colinele în zare, se amăgeau cu versul istovit și greu că poate, cine știe o poetesă le va ieși în cale să își reverse albăstrui săgeată. Și cum spune poveste, pământul se-nvârtea sub picioare de vin și bere, mici și alte cele... și cum orice poveste are în ea ceva din realitate, dar mai ales închipuiri ale autorului văd că s-au trezit pe dată la masa încropită în viteza cu nod gălbui legată în dragoste și suflet cald a celei care prin bătăi de vânturi se vrea o gazdă primitoare. Nu pot să pun o lumânare la masa ta festivă fiindca ar însemna că…

Pavel, e versul care mi-a plăcut enorm: \"am să visez că îți sărut tăcerea\" nu e paradoxală ecuația \"tăcere-cuvînt--vis\"- e doar visul ce în tăcere visează cuvinte, cuvinte care își spun în tăcere visul…și pot continua. Mai mult nu mai spun fiindcă tu ești dincolo de cuvintele mele. E trist Decembrie?

Astăzi de ziua numelui vin să-ți urarez sănătate, bucurie iar cel al cărui nume îl porți să te ia sub harul său și să-ți dea binecuvântarea sa. Cu multă dragoste!

Femeie cu suflet fără cheie, mă aduci în povestea ta și mă despletești în fulguiri ușoare, imi faci din trăiri amurguri și răsărituri, iar din acea rază firavă de soare ca o pasăre maiastră mă cânți în culori de copaci îmbrăcați în misterul clipelor de singurătate. Mă scalzi în lumina fulguirilor tale tainice, iar ochii mei se spală cu roua unei povești care s-a sfârșit cu mult înainte de a începe. Doar ochiul orb al celui care nu mai simte, mi-a cântărit cu aburi în miezul zilei umbra, așezând pe deget culorile toamnei nedefinite, pecetluite abisal în jertfa meilor pascali. Încerc risipa să mi-o strâng de pe melaguri înfășurate-n ierburi, iar din suflet fulguirile roșii a unui deșert mânjit de cuvinte. Poetul când suferă scrie, iar eu nefiind poet înalț statui eternității și rugă: Ajută-mă să-nțeleg și adevărul să-l cunosc să nu mai zămislesc noi păsări-cuvinte!Te țin zăvorât pe tine sau pe el, pe voi toți între filele nopților și zilelor mele. Consider cuvintele tale daruri pentru mine, e trist Decembrie! E trist!

Lămurire – nimic nu e greșit (greșeli mai pot fi,nu zic că nu ) referitor la trimiterile pe care le-am făcut ( înseamnă că nu mi-ai citit ultimul eseu referitor la Andrei Neagu, altfel veneai și acolo cu întrebări) sunt corecte, am schimbat puțin modalitatea de cunoaștere a autorului cu timiteri de la o poezie la alta. Am să trec și titlurile poeziilor înscrise în pagină ca să fie totul clar. De mulțumit știu că trebuie să-mi mulțumești că nu am scris și depre iaurtul și brânzica primite în fiecare dimineață (precum cornul și laptele), dar și asta e tot o glumă așa că: La mulți ani! și dacă tot ai zis ca dai un pahar de ceva eu am venit cu paharele de acasă.

De ce oare tot timpul putem crede că celălalt se îndrăgostește doar pentru că s-ar regăsi în noi, dragostea nu e numai regăsire, e o completare a frumosului pe care îl descoperi în celălalt și vrei sa ți-l împropietărești. Scrierea curge frumos, poate pusă sub formă de dialog ar fi avut un impact mai mare, dar știu eu, e opțiunea ta. Nu pot contesta lirismul, fiindcă și eu sunt la fel în scrierile mele și consider că este nevoie ( în poezie nu, în proză nu, atunci unde?).