statui sonore

te simt cât de sigur ești când îmi povestești despre noi
două creaturi care călătoresc timid peste orașele îndepărtate
prinzându-le în chingi aurii tivite cu aer

gesturile mărunte
felul în care ții țigara între degete
detaliul minor al unui zâmbet
cu care animi o speranță
cârjele în care ne ajutăm mersul devenit cădere
într-un spațiu perpetuu străin

puncte de reper nu există în interiorul închisorilor intime

de acolo îmi vorbești acum
din miezul statuii în care ți-am ascuns sufletul
în oglinda aceasta
se adeveresc toate înainte de vreme
închipuirile fantasmele statuile fără contur
chibriturile arse până la jumătate
calele uitate pe mormântul anonim

și noi?

râzi!
râzi, căci nu mai e nimic de făcut,
statuile sonore sunt amintirea noastră
de dinainte de a ne fi născut.