Maria Prochipiuc

Adriana Marilena – cuvânt și descântec în oglindă sau poate doar în niște cioburi, fiindcă între timp cineva a mâzgâlit oglinda, dar nu contează, sufletul rămâne așa cum se prelinge aici în cuvânt, nu se murdărește, rămâne în stare de alb cu nuanțe de cer și poate cu refelxii de roșu, fiindcă mi se pare că e nevoie de jertfă…Te-ai oprit aici la mine și nu mă surprinde, fiindcă te citesc și eu uneori în versuri lungi și mă gândeam că nu voi putea scrie așa niciodată, mereu cuvintele îmi erau scurte, așezate unele după altele într-o ordine perfectă. Aici s-a produs o învălmășeală a cuvintelor, dacă tu spui că s-au așezat bine, atunci… Am făcut modificarea flăcărilor, îți mulțumesc!

Domnule Diviza – văd că ai început să citești doar titluri și să cunoști conținutul scrierii, nu e personală cu toate că scrierile unui autor sunt pur personale, am trecut la poezie, că așa mi se părea mie ca ar avea ceva din aranjamentele unei poezii:) cântecul din amurgul zorilor ne poate curpinde pe fiecare dintre noi (chiar dacă unii umblă în miez de noapte să aducă bucuria unei zile puse într-un eseu…), doar să putem prinde cu sufletul imaginea exclamării. A fost greu pentru tine să-ți amintești ceva din subtitlu, vezi ce repede se uită anumite lucruri?

Mihai dragule, azi literatura înseamnă orice nu te mai aprinde și tu atâta, ce crezi tu…nu ne sunt suficiente orele de intoxicare de pe toate programele tv... trebuie și în literatură să se facă un pas. De o bucată de vreme literatura stă cu picioarele desfăcute să i se vadă nu numai organele genitale, ci chiar urmele unor acte mai mult sau mai puțin sexuale, a trecut literatura de starea de virginitate, când te apropiai cu pași lini, pudici, dacă vrei, acum când totul stă în stare naturală la vedere, nu mai este nevoie de sintagmă, metafora nu-și mai are rostul, intuiția cititorului e violată. Dacă nu ești pus în temă cu un anumit fel de scriere te trezești fără să vrei în plin act sexual, ai venit cu zâmbetul pe buze și pleci împroșcat de…

Atenție! Rahatul plutește de asupra apei...

Referitor la tânăra generatie și nu numai, fiecare are libertatea să-și aleagă drumul pe care merge. Apoi nu pot fi infuențați negativ ca pesonalitate, doar că poate pleca altfel decât a venit, unii bine dispuși, alții cu un gust...

Bogdane- amintirile rămân uneori doar o modalitate de a privi în urmă, dacă timpul meu nu m-ar bloca aș trece prin coardele cuvântului toate întâlnirile de suflet, dar mai ales întâlnirile de inimi bătând într-un anumit ritm. Nu am uitat și știi bine că nu uit, noi ne-am întâlnit într-un crepusul de gânduri, când îmbrățișați ne-am luptat cu morile de vânt, am format triunghiul, ca apoi să ne desășurăm cerc, nu, n-am uitat si acest lucru s-a confirmat poate…prin ceea ce suntem…iubirea e mai presus de trup, de vremuri și mai ales de vârste, atunci când ești sincer, dacă nu cu cei din jur, măcar cu tine. Te așteaptă teiul, ca îngenunchind sub el să-ți poți spune toate dorurile… și să putem scrie gânduri…

Victor – versul meu e plin poate de nostalgia unei aduceri aminte, e modul meu de a spune că sunt aici și nu te-am uitat, e modul în care știu eu să iubesc, e poate modul în care știu să mă dăruiesc. Oglinzile în care ne privim sunt doar priveliști și nu ne arată mereu realitatea, poate e mai ușor să te privești în cioburi să-i culegi pe ceilalți așa decât să-i vezi în oglinzi strălucitoare și la prima zvâcnire totul să se ruineze. Te-am aflat aproape azi de versurile mele și mai multe nu mai trebuie să spun. Noi ne-am regăsit în versuri și de atâtea ori ne-am îngemănat prin cuvânt. Voi fi mereu acolo !

cuvintele se sparg
in palmele mele
ruga

din genunchi
imi cresc radacini
pregatindu-se
de binecuvantare

E ziua Invierii Domnului aproape
O asteptam cu mare-nfrigurare
E sarbatoarea ce-i cu rosu-n calendare
Si care vrea durerile sa-ngroape.

E o bucurie sa vezi ca un literat are timp sa se opreasca macar o clipa pentru a privi spre ceea ce va sa se intample. A scris despre evenimentele biblice, Vasile Miltaru, care a prelucrat textele scripturistice asezandu-le frumos in versuri:

Așa mă leg, cu dor fierbinte,
Să-mi fie fapta și cuvântul
Și-așa ajută-mi, Doamne Sfinte,
Cum îmi voi ține legământul.
Vasile Voiculescu:
Iisus lupta cu soarta și nu primea paharul...
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea îtruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Și-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.
Poezia religioasă își are rădăcinile în cărțile sacre, prin prelucrarea din punct de vedere artistic a unor simboluri, evenimente, din care transpune sentimentul religios. Acest lucru se intimpla aici, in poezia : E ziua Invierii Domnului aproape
Transpui in poezie toate etapele dinaintea Invierii Domnului: osanda, veninul, spinul… intr-un cuvant patimile, apoi revii spre ceea ce a insemnat toate acestea:

Cu pretul vietii lui noi am vazut cararea
Tu ne-ai aprins lumina-ntelepciunii
Dreptatea, barbatia, cumpatarea
Virtuti ce le doreai la baza lumii.

Lansarea unei cărți nu e un lucru chiar de neluat în seamă, se pare că acest articol a trecut așa… Alexandra Mihalcea e membru pe poeziei.ro. Evenimentul a fost anunțat cu mult înainte de lansare, mă surprinde că acest eveniment a trecut aproape neobservat. Adriana vine cu acest articol sa ne împărtășească starea , dar mai ales atmosfera de acolo. Prin intermediul articolului am avut prilejul să cunosc oameni pe care nu-i știam decat din auzite, acum i-am și văzut prin intermediul imaginilor. Mulțumesc Adriana si urez Alexandrei mult succes .

Mentionez ca am citit articolul ieri 5 aprilie, am vrut sa comentez dar probabil din motive tehnice, imaginile nu erau vizibile, se pare ca s-a intervenit pe text referitor la imagini si atunci articolul a picat de la recomandate, rog un editor să-l reașeze acolo unde îi este locul.

Vă mulțumesc pentru înțelegere!

trăiesc gemând prin creierul necrotic
simt între pulpe fulgere mă strânge
ca fetusul într-un borcan de sânge
golita țeastă boașe-mpung despotic

Din nou mă aflu printre primii cititori adica cel cu numărul sase, e de bine, și iar încerc să te recunosc măcar printre cuvinte, sau cred că cel mai bine e să te caut dincolo de cuvinte, cu patimi încolăcite, cu urlete , oau și cu muci la glezne… mă opresc îmi ești atât de drag , dar nu-mi place aici la tine, parcă nu te prinde, dar dacă tu crezi că e de bine, te mai aștept la margine de poem

Visul Mădălinei a început cu mult timp în urmă, ea consideră viața un vis, un vis pe care îl aduce în realitate, ea visează cu ochii deschiși, așa își primește primul vis în brațe spunând: Când te-am văzut prima oară / Eram prea obosită / Să pot să te cuprind... / Umbrele albe ce le zăream / în jurul meau / Mi-au șoptit la ureche: / \"E baiat!\"... / Am surâs îngerilor / Mi-au dat putere / În urmatoarea clipă / Să strig: / Doamne, e singurul vis / Ce mi-l împlinesti / Ajută-mă să trăiesc / Să-l cresc,să-l iubesc... / Să-i vorbesc despre TINE.

Poeta își tălmăcește uneori visele, pentru ea, dar mai ales pentru noi toate lucrurile capătă o nouă frumusețe prin atingerea lor de către cuvintele ei: La urechea podului / se aud voci / gonesc pe uliți / de cu seară / tălmăciri / la gura sobei. Cred că Invitație la vis, este un fel de invitație în viața și prin viața Mădălinei Maroga, universul ei poetic e într-un fel halucinant, nu știi nicodată de unde începe și unde se sfârșește visul: In camera goala / Visele sunt pline / De amintiri.

Chiar și viitorul este adus în prezentul imediat, nu există nici un pericol pentru poetă, ea vede mereu într-o altă dimensiune, mereu caută să privească normalul așa cum este fără a interveni prea mult: i> viitorul incepe azi / cand imi citeai articole cu noi din ziarul de maine / neimpinsi de nimeni intram in normalul / liniilor aeriene al cuvintelor fara bariere / perdeaua de fum devenea avion de hartie / unde adaposteam visele intr-o alta dimensiune / eram pentru azi sefa promotiei de nelinisti / faceam poze cu umbre cand ingropam

Liviu Nanu, uite ti-a venit și ție rândul să prezinții debutanții în poezie, și cred că îți face o mare plăcere mai ales că știu că, apreciezi poezia scrisa de Madim și ai fost pentru ea ca un mentor, îmi place cum îți zice ea: nea’ Antoane…

Poezia Danielei e cuvântul spiralat pe diverse coordonate, pe diverse culori, în care albul vrea cu totul să predomine, că predomină sau nu , vor afla cei care, vor avea curiozitatea să pătrundă cu sufletul în universul poetic al Danielei Luca. Poezia este pentru poetă o formă de exprimare a spiritului ei exaltat. O îmbrățișare a frumosului spus în mai multe feluri, uneori liricul este pătruns de prea mult sentimental, alteori cauți sentimentul și găsești doar personalul vocii, mereu într-o altă poveste. În unele poeme încearcă o sugrumare a sentimentului, dar se pare că nu îi reușește, cuvântul nu o lasă să fie folosit altfel decât așa cum este simțit de poetă, muzical… Să încercăm să fim cu toții oaspeți la Întâlnire în alb. Un moment deosebit în viața unui om, un moment important pentru noi toți…Sufletul pretinde uneori că le știe pe toate, așa că vom fi cu toții acolo la umbra luminii.

Adina un suflet mereu aproape de universul celor ce își dedică o parte din timpul lor unor pasiuni ale sufletului – scrisul. Un om deosebit care simte, un artist al cuvântului spus acolo unde e nevoie de el, poate fi considerată un critic important al poeziei.ro.

cerul ți se așează mărgean între două respirații
iubirea pipăie aerul alb la intersecția gândurilor
esența mișcării o găsesc în verdele privirii tale
într-o nouă imagine gândul meu pătrunde în adâncuri
nu-mi găsesc rădăcinile
cântam doar din frunză
la umbra pașilor tăi pașii mei

Un comentariul altfel decît te aștepți. Am preluat de la tine și sper să nu te superi, dar așa pot eu comenta aici la tine, azi!

Un poem de o simplitate si frumusețe deosebită, poemul acesta conține patru flori care cuprind în ele încrederea culegătorului de minuni. Versurile scurte au în ele frumusețea verbului de a tulbura cititorul prin spusa lui simplă, se aud aici ecouri venite din depărtări, așa percep eu versul tău. Pentru frumusețea acestei spuse, și pentru că mă aflu prima dată cu un comentariu la textele tale, vreau să știi că merită textul acesta cu adevărat apreciere.

Când noaptea
se dezleagă
din tărie,
vin semne
și păreri
să mă adumbre.

În alb să mă întorc
e prea devreme
și-i prea târziu
să mă îmbrac în vise.

Bătrâne de rotiri
în anotimpuri,
liliachii amurguri
cad învinse.

E prea târziu
să-mi rotunjesc iubirea
și-i prea devreme
să m-ascund în umbre.

Poate pentru definirea unei anumite muzicalități ar fi bine de separat sub formă de strofe. Dar tu ești cea care decizi

îmi rup cu dinții pielea dintre țâțe
și-nfig ciosvârta gâfâind nu știe
tăcutul înger calea să-ți ație
nu se agită aripi de nagâțe

Adrian Munteanu? Nu se poate! Și totuși se poate, da, se poate, citesc și râd, îi văd fața plină de seninătate a poetului: Maria, știi am să scriu un poem puțin mai… să nu te…Nu mă…dragule, dar totuși, cum de ai reușit tu să ieși din canonul impus și să ajungi așa fără nici un efort pe lângă țâțe? E o spledoare, așezată altfel în tiparul poeziei, așa cum bine spui, e scâncetul acela nevinovat al cuvântului care se vrea rostit în diverse feluri. Izul unei lumii care scoate și din piatră apă vie, acesta e poetul! E pentru mine o mândrie că te cunosc în versuri, că te prelingi pe buza poeziei ca stropul de rouă în verile toride… nu am uitat de Blitz să știi, în zilele care urmează, îl scoatem la plimbare pe mapamondul poeziei:)

ce-i viața aceasta lunecând fără anotimpuri
când din ploi adun stropii târzii a freamăt?
te-ntreb, mă-ntreb, de ce timpul e curgere de rău?
când, doar floarea mai naște temeri de târziu.

amestecă culori de grâu să urle marea
numește-le cu nume de oglinzi, de pietre
sau de fluturi, cu plânsul nostru chin.
mâhnire discretă sau blestem?

pe frunte-ți cade ușor un fulg
și foșnetul ne cheamă-n dimineți.
să fi murit? Nu!
o mână m-atinge pe chip abis.


primește darul acesta ca semn că poemul tău e adus de dincolo de noi și cuvintele par cristale, îmi este frică să le ating, să nu risipesc visul!

Poetul- ce este poetul?…victima unei iluzii, a unei tăceri, a unui preaplin, se trezește mereu iubit și nu știe dacă și el iubește, simte sentimentul ca o zi toridă de vară, dar crede că e doar boala ce l-a cuprins…poetul nu moare niciodată, el rămâne veșnic, chiar dacă a scris doar un vers, un vers cu care a cucerit o inimă.

Un experiment plăcut descopăr aici la tine, nu ne-am mai citit DEmult, au trecut timpurile și ne-au cuprins tăcerile, tăceri care strigă în noi…

vă povestesc lumea din care vin
nu știu când este zi și când este iubire
o găsești la apus
între 7 și 8 sau între 8 și 9
depinde de anotimp
se spune întotdeauna cu un bătrân așezat în soare

Chiar au început să tacă trenurile? Nu cred, în ele se îngrămădesc uneori sentimente, și atunci tac, tac într-o strigare continuă, doar sufletul încearcă să înece fiecare clipă, încearcă o închidere a cuvântului, pentru că nu e sigur de semnificațiile lui. Te regăsesc altfel, te găsesc într-o gară, rătăcit, sau prea plin de toate celelalte, toate vin precum culorile aruncate pe pânză într-o dezordine lăsând doar timpul să le ordoneze. Oare uitarea urcă treptele ființei?

O metamorfoză a lucrurilor, aduse din actualitatea imediată, așezate fără prea multe scamatorii, ci doar lucrurile sunt cele care pot lua diverse forme. Am mai citit texte din pagina ta, cred că este prima mea oprire aici, e un vers cu care nu sunt obișnuită, parcă prea multă realitate, nimic intuitiv, parcă nici liricul nu are loc să pătrundă printre cuvinte. Poezia ta mi se desfășoară ca o poezie mai mult de construcție, mai puțin sentiment, cred că doar raționalul e cel ce pătrunde prin versul tău.

Imagini interesante:

Există undeva un ventilator care le împrăștie
Și altundeva o pâlnie care le suge

Un iepure și fă-l salcâm, ia un salcâm
Și fă-l fereastră.

Finalul e interesant. Voi reveni, trebuie să mă obișnuiesc cu imaginile construite de tine, și mai ales cu versul tău, mi se pare interesant.

Reallizări deosebite:

umbrele împachetate discret
închipuire fragmentată
însămânțez o lumină

Un tot unitar, o reîntoarcere parțială a luminii din suflet, a unui timp trecut, dar mereu actual, e aici parcă o separare între vremuri, a fost, este și va fi o altă închipuire, chiar fragmentată, important e faptul că primăvara este veșnică prin verdele descoperit de soare și lumina rămasă dincolo de noi.

Valeriu - pe timp, nu-l doare suferința e o sintagmă pe care o folosesc prima dată, mi-a tot umblat prin minte și aici mi s-a părut locul potrivit, mă bucur că a fost sesizată, există în poemul acesta o rugăciune spusă într-un mod cu totul intuitiv, există acolo un vers care punctează acest lucru. Așternuturile neatinse au altă semnificație aici, e cu totul altceva, și așteptăm să înflorească poezia, chiar și acolo unde terenul e arid. Primăvara anotimpul Învierii, poate de asta iubesc așa de mult verdele!

Anana – nu mă invidia că nu ai avea motiv, îți place ție cum curge și mie atunci când îl scriu, în momentul când mă întorc mi se pare că nu mai este al meu, versul curge de cele mai multe ori la mine în frânturi, fiindcă eu sunt o fire prea exaltată, dama în negru, am vrut să găsesc altă sintagmă care să definească moartea dar nu am reușit altceva, poate mai târziu, dragostea cerului asupra noastră, să renaștem cu noi și noi cuvinte, să le lăsăm în curgerea lor spre sufletele celorlalți

Raluca - trecerea ta prin pagina mea e o bucurie, dacă ai reușit să culegi măcar o imagine și să pleci cu ea în privire e suficient pentru mine. Sufletele se caută uneori în neștire!

Corina Mirela – Versurile tale sunt pentru mine ca o rază de lumină, muguri și petale, boabe de viață așezate la cina cea de taină, cu norocul parcă e altceva, poate doar dansul de fluturi să ne ducă spre lumea minunată a visului. Te-am simțit aproape aici, lângă sufletul meu și contează foarte mult. Versuri din versuri, asta îmi place enorm!

Maricica – Nu înțeleg trimiterea spre Blaga și muzicalitatea în ceea ce scria… poate îmi vei da mai multe puncte de reper. Să înțeleg că poemul acesta e lipsit de muzicalitate, de ritmul interior? Da, așa este prin anumite versuri, dar aici e o muzică a unui clopot dogit, cred că doar cei inițiați o pot auzi, e muzica înserării. Mi-aș dori tare mult să-mi explici în ce sens se apropie de proză, e interesantă sublinierea ta, pentru mine contează orice părere.

Erika Eugenia - de cele mai multe ori nu scriu eu, e o curgere din interior spre exterior, un suflet care se așterne cuvânt, ar fi bine să fie izvor, dar sunt momente când totul se închide sub mii de lacăte și este atât de greu să poți exprima.