Poezie
revoltă sub pământ
1 min lectură·
Mediu
ce viață e aceasta? și scurtă, și săracă –
abia dacă ai timp să-ți mai aduci aminte
ceea ce ai trăit în viața dinainte,
necontenită setea prin ploi de foc să treacă
blestemul ce îl port nu e al meu,
ce zile am avut numească-le cum vor,
se duce frunza – și? oricum nu ar afla
ce floare dă, ce vânt o ia în zbor
sunt nopți în care nici măcar în vis
nu te mai văd, nu te urmez, nu te mai cânt –
părându-mi-se cum că am murit de mult,
sunt nopți în care plâng pe sub pământ
013.370
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mihai Leoveanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 100
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 12
- Actualizat
Cum sa citezi
Mihai Leoveanu. “revoltă sub pământ.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mihai-leoveanu/poezie/175229/revolta-sub-pamantComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

când din ploi adun stropii târzii a freamăt?
te-ntreb, mă-ntreb, de ce timpul e curgere de rău?
când, doar floarea mai naște temeri de târziu.
amestecă culori de grâu să urle marea
numește-le cu nume de oglinzi, de pietre
sau de fluturi, cu plânsul nostru chin.
mâhnire discretă sau blestem?
pe frunte-ți cade ușor un fulg
și foșnetul ne cheamă-n dimineți.
să fi murit? Nu!
o mână m-atinge pe chip abis.
primește darul acesta ca semn că poemul tău e adus de dincolo de noi și cuvintele par cristale, îmi este frică să le ating, să nu risipesc visul!